Elveţia reexportă Germaniei 25 de tancuri Leopard. Condiția esențială: să nu fie transferate Ucrainei

94

Guvernul elveţian a aprobat reexportul a 25 de tancuri Leopard 2 către Germania, în urma unei cereri formulate în martie de către guvernul federal de la Berlin. Acesta a dat asigurări că tancurile nu vor fi expediate Ucrainei, după cum a relatat presa locală din Elveţia.

Consiliul Federal (guvernul elveţian) a aprobat în şedinţa sa de miercuri reexportul tancurilor fabricate în Germania şi scoase din uz de armata elveţiană. Germania caută să-şi completeze stocul de tancuri Leopard pentru a compensa livrările către Ucraina în cadrul ajutorului militar oferit armatei ucrainene în războiul cu Rusia, arată surse citate de Agerpres.

Întrucât neutralitatea tradiţională a Elveţiei nu-i permite acesteia să transfere arme către ţări aflate în război, guvernul de la Berna a respins iniţial cererile Berlinului de a-i înapoia cele 25 de tancuri fabricate de compania germană Rheinmetall.

Dar, în cele din urmă, tancurile vor fi reexportate Germaniei, după ce oficiali de la Berlin au promis că acestea nu vor ajunge în Ucraina şi vor rămâne în dotarea armatei germane, ori vor fi livrate altor state membre în NATO sau UE.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și