Guvernul proeuropean din Polonia a obţinut miercuri un vot de încredere în Parlament, convocat de către premierul Donald Tusk după o înfrângere majoră a coaliţiei aflate la putere în alegerile prezidenţiale.

Guvernul a obţinut 243 de voturi, iar alţi 210 au refuzat să-i acorde încrederea în acest vot cu majoritate simplă, scrie News.

Acest vot a fost convocat de către premierul Donald Tusk după ce naţionalistul Karol Nawrocki a obţinut o vixtorie în alegerile prezidenţiale la 1 iunie.

”Aveam nevoie de această întoarcere a încrederii din motive evidente”, a declarat presei, după vot, Donald Tusk.

”Intenţia mea nu era să arăt că sunt puternic şi că aveam o majoritate, ci să pun capăt tuturor speculaţiilor”, a subliniat eal.

Într-un discurs, înainte de vot, el a declarat că Guvernul este necesar să depună o ”muncă foarte grea şi serioasă, în condiţii care nu se vor îmbunătăţi”.

Potrivit unor experţi, Karol Nawrocki, un simpatizant al preşedintelui american Donald Trump, va încerca să doboare de la putere Guvernul proeuropean şi să consolideze principalul partid din opoziţie, Lege şi Justiţie (PIS), care-l susţine.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version