Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane (kerosen) în trimestrul al patrulea din 2026, chiar dacă în prezent apelează la furnizori îndepărtați, precum Coreea de Sud și chiar dacă Seulul își majorează exporturile către vechiul continent la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, spun analiștii consultați de Reuters.
De la începutul războiului din Iran, în urmă cu peste șase luni, Europa a importat cantități din ce în ce mai mari de kerosen din țări precum Nigeria, Statele Unite și Canada, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a afectat livrările și a întrerupt aproximativ jumătate din importurile europene.
Firma de consultanță Energy Aspects estimează că Europa va înregistra, în trimestrul al patrulea, un deficit de aprovizionare cu kerosen de 510.000 de barili pe zi. În același timp, în timp ce în Statele Unite va fi excedent, la nivelul a 18.000 de barili pe zi, după cum tot un excedent, de peste 400.000 de barili pe zi, va fi și în regiunea Asia-Pacific.
Coreea de Sud, cea mai recentă sursă de aprovizionare cu kerosen a Europei
Datele privind fluxurile comerciale analizate de Reuters arată că, în luna septembrie, Coreea de Sud a devenit cea mai recentă sursă importantă de livrări de kerosen către Europa. Importurile europene din această țară asiatică se situează la 129.000 de barili pe zi, cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2022, potrivit firmei de analiză Kpler.
Datele furnizate de LSEG (London Stock Exchange Group) indică volume similare.
Având în vedere că deficitul de aprovizionare cu kerosen din Europa este de așteptat să persiste, importurile continentului vor continua, a declarat James Noel-Beswick, director la firma de analiză a pieței Sparta Commodities.
Detalii, AICI


