Europa Liberă: Bosnia confirmă intrări de moldoveni și ruși în preajma alegerilor din Moldova. Au fost, într-adevăr, la instruire?

45

Autoritățile bosniace nu au o poziție unitară privind taberele de antrenament în care rușii ar fi instruit oamenii cum să protesteze la Chișinău. Serviciile speciale caută dovezi, în vreme ce Ministerul Securității, deținut de etnicii sârbi, neagă informațiile vehiculate de poliția moldoveană, scrie Europa liberă.

Se întâmplă după ce Chișinăul a spus că în țara balcanică există tabere de antrenare a tinerilor moldoveni, care sunt instruiți de membri ai grupărilor militare private rusești Wagner și Ferma, pentru a provoca destabilizări în masă și organiza confruntări cu Poliția după scrutinele din 20 octombrie.

Președintele comisiei parlamentare care supraveghează activitatea serviciilor speciale bosniace, Ilija Cvitanović, a spus la 28 octombrie pentru serviciul balcanic al RFE/RL că informațiile trimise de autoritățile moldovene au parvenit „post factum, după ce totul s-a petrecut, fără ca serviciile speciale bosniace să fi putut reacționa mai devreme”.

Cvitanović a mai afirmat că „numeroase instituții ale statului bosniac” sunt implicate în anchetă și că informații mai amănunțite sunt așteptate în următoarea perioadă.

„Discutăm despre o anchetă care este încă la nivelul de acumulare a probelor. OSA lucrează cu Poliția de Frontieră, Agenția de Stat pentru investigații și protecție și procuratura. Procesul este în desfășurare”, a spus Cvitanović.

Un alt membru al Comisiei, Šemsudin Mehmedović, a declarat jurnaliștilor RFE/RL că potrivit informațiilor parvenite de la serviciile speciale a fost confirmat și faptul că anumiți cetățeni ai Bosniei și Herțegovinei au oferit mai multe servicii, printre care și transport în acest caz și că pentru moment este investigată și posibila existență a unor infracțiuni penale în acest caz.

Informația despre prezența taberelor de antrenament a fost confirmată și de ministrul bosniac de Externe, Elmedin Konaković, care a spus la 24 octombrie că în țară au fost prezente persoane care „antrenau membri ai echipelor moldovenești în numele și pe cheltuiala Federației Ruse”.

Alți politicieni bosniaci au fost însă mai rezervați, reflectând divizarea geopolitică a țării balcanice.

Ministerul bosniac al securității, care spre deosebire de serviciile speciale bosniace nu se află sub control parlamentar, a respins informațiile publicate de poliția moldoveană ca fiind incorecte.

„Agențiile de securitate din Bosnia și Herțegovina nu dețin informații conform cărora oriunde în această țară, inclusiv în Republika Srpska, ar exista tabere în care ar fi antrenate persoane din Republica Moldova”, a spus ministrul Nenad Nešić, care provine din Republika Srpska.

Republika Srpska este entitatea etnicilor sârbi a Bosniei-Herțegovina, o țară aflată încă parțial sub administrație internațională în urma războiului bosniac da la începutul anilor 90. Condusă de un guvern pro-rus în frunte cu președintele Milorad Dodik, Republika Srpska împarte puterea la nivel central cu Federația Croaților și Musulmanilor, cealaltă entitate a Bosniei-Herțegovina.

Nešić și partidul său îl susțin pe Milorad Dodik, președintele pro-rus al Republicii Srpska.

Liderul sârbilor bosniaci Milorad Dodik și Igor Dodon, pe atunci președintele Moldovei, la Minsk, în iunie 2019.
Liderul sârbilor bosniaci Milorad Dodik și Igor Dodon, pe atunci președintele Moldovei, la Minsk, în iunie 2019.

În cadrul unei conferințe de presă din 26 octombrie, organizată după reuniunea partidului său în Sarajevo de Est, la care au participat și adjuncții directorilor agențiilor de informații a Bosniei și Herțegovinei, Dodik l-a numit „mincinos” pe ministrul Apărării, Zukan Helez, pentru că a afirmat în urmă cu câteva luni că „există tabere rusești în Republika Srpska”.

Acuzațiile lui Dodik s-au referit și la Ambasada SUA în Bosnia și Herțegovina, despre care a spus că răspândește „minciuni”, referindu-se la declarația anterioară a instituției pentru RFE/RL, care a calificat drept „îngrijorătoare” informațiile despre rușii care se antrenează în Republica Srpska pentru revoltele din R. Moldova”.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și