Federația Rusă își continuă propaganda în jurul vaccinului anticovid

0 114

Federația Rusă continuă să dezinformeze opinia publică cu privire la crearea vaccinului împotriva COVID-19. Astfel, de cele mai multe ori, nerecunoașterea pe plan internațional a vaccinului Sputnik V este egală cu rusofobia. Totuși, opinia internațională a refuzat recunoaștere acestuia deoarece înregistrarea s-a făcut înainte de ultima fază de testare pe mii de voluntari, cea care trebuie să arată că un vaccin este nu numai eficient dar și sigur.

Critica și scepticismu au venit și încă mai vin, în principal, din cercurile profesionale, nu din partea oficialilor occidentali sau a companiilor farmaceutice. Funcționarea vaccinului este pusă sub semnul întrebării chiar și de către specialiștii ruși.

În aceeași campanie de dezinformare, presa și oficialii ruși spun că atacurile occidentale asupra vaccinului rus sunt un război rece corporativ împotriva umanității sau împotriva progresului rus în legătură cu crearea vaccinului.

În pofida faptului că vaccinul rus nu a trecut testul internațional, presa rusă și-a continuat tentativele de a-i conferi o importanță deosebită. Astfel, aceștia au titrat în continuare faptul că indiferent de ce ar declara Occidentul, Federația Rusă este prima țară care are un vaccin anticovid.

„Occidentul acuză Rusia de răspândirea dezinformării cu privire la vaccinurile împotriva coronavirusului pentru a distruge încrederea globală față de vaccinuri. Rusia nu beneficiază de demolarea încrederii în raport cu vaccinul, deoarece, spre deosebire de statele occidentale, este singura țară care are deja un vaccin împotriva coronavirusului”, scrie Sputnik Georgia.

Există dovezi credibile că guvernul rus a presat oamenii de știință și cercetătorii ruși pentru a fi primii care să elaboreze un vaccin împotriva Covid-19 și au făcut totul în grabă pentru a scurta procesul, ridicând preocupări cu privire la siguranța și eficiența vaccinului Sputnik V.

OMS și-a exprimat unele rezerve cu privire la procedura realizată de Rusia, inițiind discuții cu autoritățile ruse cu privire la efectuarea unei revizuiri a vaccinului, dar refuzând să îl aprobe imediat.

Într-o notă secundară, „Science Insider” a explicat faptul că certificarea rusă permite administrarea vaccinului „unui număr mic de cetățeni din grupuri vulnerabile” și stipulează că vaccinul nu poate fi utilizat pe scară largă până la finalizarea studiilor clinice mai mari, ceea ce reprezintă un pas esențial în protocoalele Organizației Mondiale a Sănătăți.

Mai nou, Federația Rusă susține că vaccinul dezvoltat de alte state va fi inaccesibil din cauza prețului, iar pentru vaccinul Sputnik V unele state stau deja la rând.

„Este puțin probabil ca vaccinul anticoronavirus de la compania americană Moderna să părăsească Statele Unite în viitorul apropiat. Vaccinul s-a dovedit a fi foarte scump și este puțin probabil ca statele sărace să și-l poată permite. Deci, nimeni nu este la coadă pentru noutatea american încă. După prima înregistrare oficială din lume a medicamentului rusesc Sputnik V, zeci de țări au solicitat deja achiziționarea acestuia”.

Publicația The Guardian spune că vaccinul Moderna împotriva coronavirusului este mai accesibil decât Pfizer: „Al doilea motiv pentru a aplauda este că vaccinul Moderna poate fi păstrat într-un frigider obișnuit la 2 la 8C pentru o lună. Problema în cazul Pfizer/BioNTech este că vaccinul trebuie păstrat în ceea ce este cunoscut sub numele de lanț ultra-rece – congelatoare care rulează la între minus 70C și minus 80C. Acest lucru reprezintă un impediment pentru majoritatea țărilor în vederea transportării vaccinului și aproape imposibiăl în țările cu venituri mici, fără ajutorul substanțial al donatorilor.”

Pentru a duce la bun sfârșită dezinformarea, presa pro-Kremlin susține că există zeci de țări care au aplicat deja pentru achiziționarea vaccinului rusesc, spre deosebire de cel american pentru care „nimeni nu stă la coadă”.

Printre cele menționate, presa rusă a mai scris că vaccinul pentru COVID-19 este o confruntare geopolitică și nu are nimic de a face cu medicina.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata