Iulian Ciocan, scriior, eseist

Se pare că frica de înfrângere a lui Dodon e atât de mare, încât liderul socialist se agaţă acum de orice pai care îi iese în cale.

Asemenea schimbări de macaz rar se întâmplă în viaţa de zi cu zi, darămite în politică. Şi totuşi minunea s-a produs. După zece ani de răceală, de învinuiri reciproce, comunistul Voronin şi socialistul Dodon se gândesc să lupte împreună împotriva unioniştilor în alegerile din iulie. În acest răstimp, Voronin l-a numit trădător nu o dată pe fostul discipol Dodon, nu o dată l-a luat în derâdere pe Dodon, dar se vede că unioniştii şi Maia Sandu au devenit într-atât de periculoşi, încât Voronin şi Dodon nu mai au încotro.

Avem de-a face cu un soi de consolidare pe stânga eşichierului politic de pe urma căreia va avea de câştigat mai cu seamă veteranul Voronin, care are acum şanse reale să redevină deputat. Ce câştigă însă PSRM? Nu prea multe, dacă analizăm bine situaţia. PCRM-ul lui Voronin pare a fi o formaţiune vetustă, îmbătrânită, fără mare pondere. Dar se pare că frica de înfrângere a lui Dodon e atât de mare, încât liderul socialist se agaţă acum de orice pai care îi iese în cale. Un nou eşec, similar cu cel din noiembrie, ar putea să-i afecteze serios cariera politică prietenului lui Lukaşenko şi Putin. De aceea, fiul risipitor se întoarce la fostul mentor. Acum Dodon şi Voronin vor apărea împreună în faţa alegătorilor ca doi camarazi, doi prieteni buni.

AGORA - Voronin bate palma cu Dodon. Decizia, luată de PCRM

Dar cum va înghiţi electoratul de stânga acest neaşteptat parteneriat Voronin-Dodon? Fanii socialiştilor nu sunt supăraţi pe Voronin pentru faptul că l-a bălăcărit pe Dodon zece ani de zile? Ei bine, le va trece supărarea de dragul scopului comun, înfrângerea pro-europenilor şi unioniştilor. Nu ştiu dacă o consolidare similară se va produce pe eşichierul de dreapta. PAS şi PPDA vor merge oare împreună în alegeri? Dar Usatîi le este sau nu partener? Vom trăi şi vom vedea.

Sursa: europa libera