Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguța a fost achitat în dosarul în care era învinuit de contrabandă cu anabolizante. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Căușeni. A fost achitat și șoferul automobilului reprezentanței diplomatice. 

Magistrații au constatat că „fapta nu întrunește elementele infracțiunii”. 

Tentativa de contrabandă a fost contracarată la postul vamal Palanca, în decembrie 2020. Ministerul de Externe (MAEIE) a precizat atunci că autoturismul în care au fost descoperite mai multe cutii cu anabolizante se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chișinău – Moscova, în perioada 2-5 decembrie 2020, în baza unei solicitări adresate MAEIE din partea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, în vederea transmiterii la Chișinău a poștei diplomatice curente.

MAEIE a anunțat atunci că a inițiat măsurile interne de anchetă cu solicitarea explicațiilor de rigoare din partea colaboratorilor misiunii diplomatice vizate.

Ulterior capturării mărfii, oamenii legii au estimat valoarea anabolizantelor ridicate la peste 8,4 de milioane de lei. Pe lângă anabolizante, autoritățile au depistat și substanțe psihotrope în marfa examinată.

Dosarul a fost trimis în judecată pe 8 decembrie 2021 de către PCCOCS. Andrei Neguța a declarat anterior că reținerea sa și intentarea dosarului au fost o comandă politică și a pledat nevinovat.

Share.
Exit mobile version