Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost spitalizat la Moscova în urma unei presupuse tentative de otrăvire, susține Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR). Dictatorul destituit, care a primit azil politic în Rusia după ce a fost răsturnat de la putere în urmă cu zece luni, ar fi fost externat recent dintr-un spital din capitala rusă, transmite digi24.ro.

Potrivit SOHR, informația a fost obținută de la o „sursă privată”, care a declarat că Assad „a fost otrăvit”, iar tentativa de asasinat ar fi avut drept scop „punerea în dificultate a guvernului rus și acuzarea acestuia de complicitate” la moartea sa.

Starea lui Assad, în vârstă de 60 de ani, este acum stabilă, notează raportul. Singura persoană căreia i s-a permis accesul în spital ar fi fost fratele său, Maher Assad, din motive de securitate.

Guvernul rus nu a comentat până în prezent aceste informații.

Bashar al-Assad a fugit în Rusia, unul dintre principalii săi aliați în războiul civil, după ce a fost înlăturat de rebelii jihadiști. De atunci, nu a mai apărut în public. Noile autorități de la Damasc au cerut extrădarea sa, însă Kremlinul a respins solicitarea.

Fostul președinte sirian, soția sa și sute de rude și apropiați din mediul politic, militar și de afaceri figurează pe o listă de 417 persoane și entități vizate de sancțiuni britanice. În 2020, Înalta Curte din Londra a fost informată că Assad deține un cont înghețat la HSBC, cu peste 51,5 milioane de dolari (40 de milioane de lire sterline).

Share.
Exit mobile version