Mult-așteptatul fond de reconstrucție pentru Ucraina, gestionat inițial de gigantul american BlackRock, a fost suspendat după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă. Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Franța lucrează deja la un plan de înlocuire, însă lipsa sprijinului ferm din partea Washingtonului lasă multe semne de întrebare.

Proiectul – evaluat inițial la miliarde de dolari – urmărea să atragă investiții internaționale pentru refacerea infrastructurii devastate de războiul declanșat de Rusia. Potrivit surselor Bloomberg, fondul reușise să obțină sprijinul preliminar al unor instituții susținute de guvernele Germaniei, Italiei și Poloniei.

Finanțare blocată, conferință în aer

Planul urma să fie prezentat oficial în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei de la Roma, programată pentru 10–11 iulie, eveniment la care și-au confirmat participarea președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul italian Giorgia Meloni.

Însă, potrivit Bloomberg, BlackRock a decis să oprească, încă din luna ianuarie, discuțiile cu investitorii instituționali, invocând un nivel scăzut de interes și incertitudini majore legate de stabilitatea din Ucraina. În lipsa garanțiilor americane și a unui climat predictibil, fondul – care miza pe 500 de milioane de dolari din surse guvernamentale și încă 2 miliarde din sectorul privat – nu a mai fost constituit.

Un purtător de cuvânt al BlackRock a declarat că firma americană și-a încheiat în 2024 mandatul de consultanță în mod pro bono și nu mai are un rol activ în proiectul de reconstrucție. De altfel, BlackRock s-a aflat de la bun început în postura de arhitect al mecanismului, nu de finanțator direct.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version