Hackeri chinezi s-au infiltrat timp de cinci ani în infrastructurile de aviație, feroviare și de apă din SUA: „Suntem extrem de îngrijorați“

0 58

Un grup experimentat de hackeri chinezi care vizează infrastructura critică a SUA este activ de jumătate de deceniu, au transmis miercuri, într-o declarație comună, agențiile de informații americane și cele aliate, relatează The Guardian.

Agenția Națională de Securitate a SUA, organizația americană de supraveghere cibernetică CISA, FBI și Administrația pentru Securitatea Transporturilor au spus că grupul, cunoscut sub numele de Volt Typhoon, a pătruns discret în rețelele organizațiilor din domeniul aviației, feroviar, al transportului în comun, al autostrăzilor, maritim, al gazoductelor, al apei și al canalizării.

Niciuna dintre organizații nu a fost identificată nominal, dar în declarație se spune că oficialii serviciilor de informații americane au remarcat că hackerii „au menținut accesul și punctele de sprijin în mediile IT ale unor organizații victime timp de cel puțin cinci ani„.

Declarația, care a fost cosemnată de agențiile de securitate cibernetică ale Marii Britanii, Australiei, Canadei și Noii Zeelande, este cea mai recentă dintr-o serie de avertismente din partea oficialilor americani cu privire la Volt Typhoon, un grup care a stârnit o îngrijorare deosebită pentru că pare orientat mai degrabă spre sabotaj decât spre spionaj.

Amploarea hackerilor a dus la o serie de întâlniri între Casa Albă și industria privată de tehnologie, inclusiv mai multe companii de telecomunicații și de transfer de date în cloud, în cadrul cărora guvernul SUA a cerut asistență pentru a urmări această activitate.

Suntem extraordinar de îngrijorați de activitatea cibernetică cu rea voință din partea actorilor sponsorizați de stat ai RPC, pe care industria îi numește Volt Typhoon„, a declarat pentru Reuters un oficial de rang înalt al CISA, Eric Goldstein, făcând referire la Republica Populară Chineză, înainte de publicarea declarației.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata