Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO?

0 90

Analiză de Dionis Cenușa

Deși stabilitatea din regiune rămâne precară, perspectivele de securitate par să se echilibreze favorizând Ucraina și aliații occidentali în raport cu agresiunea rusească. Asistența militară pentru Ucraina sporește, acumulând miliarde de euro de la UE și alții, iar forțele militare ucrainene se mobilizează pentru a relua controlul asupra teritoriilor din regiunea Mykolaiv, Kharkiv, Luhansk și Donețk. Prelungirea războiului rusesc împotriva Ucrainei face ca și costurile socio-economice să devină dificil de gestionat și de asumat plenar de către factorii de decizie din Occident. Anume sub presiunea necunoscutei costurilor, Bruxelles-ul întâmpină dificultăți la instituirea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, promis în scurt timp după al cincilea val de sancțiuni (în luna aprilie).

Neadoptarea noilor sancțiuni derivă din incapacitatea UE de a atinge consens în jurul embargoului împotriva importurilor de petrol din Rusia, unde Ungaria solicită excepții, invocând raționamentul efectelor economice. În timp ce guvernele statelor UE navighează problemele legate de costurile pentru industrii și cetățeni, Rusia apelează la substituirea importurilor, tentative de a institui administrarea externă a afacerilor ce aparțin companiilor occidentale, care au părăsit Rusia (circa 1.000 de entități), precum și la diversificarea rutelor și destinațiilor exporturilor sale. Mai nou, autoritățile ruse au aplicat contra-sancțiuni împotriva a 31 de companii ale țărilor “neprietenoase” din UE, care includ interzicerea tranzacțiilor financiare și interzicerea accesului în porturile rusești. Acestea pot duce la revizuirea relațiilor contractuale pentru furnizările de resurse energetice rusești și scumpirea lor ulterioară, ceea ce împiedică recuperarea economică post-pandemică.

Efectele ocupației temporare rusești în Ucraina

Regimul lui Vladimir Putin mizează pe acutizarea deficitului de produse alimentare de primă necesitate în Asia și Africa, dar și pe criza energetică globală pentru a continua războiul împotriva Ucrainei. Ramificarea crizelor deja existente va crește presiunea asupra Occidentului, atât în termeni financiari, cât și de securitate. Rusia este conștientă de acest lucru și folosește deliberat destabilizarea securității globale pentru a diminua semnificația cauzei ucrainene și a lovi în solidaritatea occidentală. Ambasadorul rus la Washington Anatoly Antonov a declarat că Rusia nu va “capitula” în fața Ucrainei și că toate obiectivele vor fi duse “până la capăt”. Asemenea discurs indică în mod explicit că Rusia va continua agresiunea sa, ajustându-și obiectivele în funcție de evoluția de pe terenul de război. De aceea, Ucraina nu are altă alternativă decât nu doar să se apere, dar și să-și restabilească, prin intermediul forței, controlul asupra teritoriului său.

În pofida sancțiunilor dureroase, care deja au provocat un exod al anumitor categorii de muncitori (din sectorul IT) și investitori străini (companii occidentale), Kremlinul continuă operațiunile de ocupare a sudului Ucrainei, unde administrațiile militar-civile controlate de armata rusă pun la cale de-ucrainizarea teritoriilor ucrainene ocupate temporar (Kherson, Zaporojie, Donețk și Luhansk) și “anexarea” acestora la Rusia după modelul Crimeii în 2014. Fără eliberarea completă a țării de sub ocupația rusească, securitatea națională a Ucrainei va fi subminată puternic și pe termen lung. În mod automat, vor crește amenințările pentru țările din vecinătatea imediată, indiferent că sunt protejate de aderența la NATO, precum Romania, sau contează pe un statut de neutralitate nesustenabil, cum e în cazul Moldovei. Autoritățile celei din urmă par să încerce să compenseze neutralitatea problematică, proclamată “pe hârtie”, dar slab realizabilă în practică, cu asistență internațională în reziliența de stat (IPN, Aprilie 2022) și o prezență, chiar dacă și simbolică, pe agenda puterilor globale. Acest argument și-a găsit expresie de asemenea în participarea ministrului de externe al Moldovei, Nicu Popescu, la reuniunea șefilor diplomațiilor statelor G7 din 14 Mai.

La reuniunea G7, Moldovei i-a fost recunoscută integritatea teritorială și suveranitatea, fiind reiterată disponibilitatea de a acorda asistență pe calea Platformei de Sprijin pentru Moldova, lansată în aprilie (circa 700 milioane de euro – împrumuturi și granturi noi și vechi). Totuși, accentul pus de G7 s-a referit la reforme și nu la pregătirea Moldovei pentru situații și scenarii negative. Reprezentanții statelor G7 au făcut referință la destabilizarea regiunii transnistrene, care nu conține deocamdată amenințări reale la adresa Ucrainei sau Moldovei (Riddle, Mai 2022). Totodată, G7 a trecut cu vederea faptul că cele întâmplate recent în regiunea transnistreană constituie un prilej suficient pentru a menționa în mod expres necesitatea unei asistențe ce ar capacita și pregăti armata și forțele de ordine moldovenești pentru situații de criză. În schimb, probabil la solicitarea Chișinăului, statele Occidentale au ales în mod deliberat să pună accentul doar pe reforme. Dacă însă prin “reforme” se are în vedere și asistență militară, atunci are sens ca acest lucru să fie expus publicului, deoarece oficialii europeni deja au declarat despre această intenție în mod deschis, dar numai cu referință la echipament militar non-letal (Consiliul UE, Mai 2022). Tot, în același context, chiar dacă statele G7 insistă pe sprijinirea stabilității Moldovei, acestea au omis reglementarea pașnică a conflictului transnistrean, care constituie unul din pilonii ce asigură stabilitatea țării.

Asistența (militară) a UE sau altfel de sprijin de la NATO?

Potrivit Articolului 11 din Constituție (1994), Moldova este un stat cu neutralitate permanentă. În realitate, nu există niciun mecanism național sau internațional care să asigure neutralitatea țării, iar capacitățile de apărare ale armatei sunt necunoscute publicului, în mare parte pentru că nu există evaluări recente publicate de autoritățile competente. În timp ce doctrina militară a țării este învechită (1995) și reiese din neutralitatea permanentă, documentele de securitate națională sunt mai recente și vizează conceptul de neutralitate dincolo de neaderarea la blocuri militare. Astfel, hotărârea Parlamentului din iulie 2018 a aprobat strategia națională de apărare, precum și un Plan de Acțiuni, care prevedeau majorarea bugetului pentru apărare de la 625 milioane MDL în 2018 până la 1.4 miliarde MDL în 2025. În 2018, guvernarea controlată de forțele oligarhice conceptualiza neutralitatea țării prin prisma cooperării internaționale și a contribuției la securitate prin investirea într-o armată profesionistă. Același principiu este susținut de actuala guvernare pro-UE, ceea ce ar contrazice izolaționismul internațional promovat de forțele pro-ruse, care vor o legislație ce ar limita participarea armatei naționale la misiuni internaționale și alte forme de interacțiune cu organizații militare sau în domenii militare (cu Occidentul). În prezent, Chișinăul implementează strategiile de apărare și militare adoptate de forțele oligarhice în 2018, care însă pe alocuri și-au pierdut din actualitate și nu conțin aspecte explicite legate de reziliența de stat.

Citește toată analiza AICI

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata