Investigație: Legăturile unei companii din Germania cu aprovizionarea unităților militare ale Rusiei

101

Zăcămintele de hidrocarburi din Siberia deținute în comun de gigantul german de petrol și gaze Wintershall și compania rusă de stat Gazprom au fost asociate aprovizionării cu combustibil a unor unități militare și de informații ruse, inclusiv a unora despre care se crede că luptă în Ucraina.

Investigația desfășurată de RFE/RL și de grupul britanic anticorupție Global Witness, ridică semne de întrebare despre continuarea investițiilor și a tranzacțiilor comerciale ale Wintershall în Rusia, pe fondul sancțiunilor occidentale ample impuse după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

Potrivit datelor privind transportul feroviar de marfă obținute de Global Witness de la Anti-Corruption Data Collective, o organizație europeană de cercetare, condensatul de gaze naturale provenit din zăcămintele Wintershall din vestul Siberiei continuă să fie transportat către o rafinărie din Salavat, în regiunea rusă Bașcortostan.

Rafinăria din Salavat furnizează combustibil diesel mai multor unități militare și de securitate ruse, inclusiv Serviciului Federal de Protecție (FSO), care este responsabil, printre altele, de securitatea personală a președintelui Vladimir Putin.

Zăcămintele din vestul Siberiei sunt deșinute de o societate mixtă a companiei germane Wintershall (deținută în majoritate de conglomeratul industrial german BASF) și gigantul rus de gaze naturale Gazprom. Câmpurile fac parte dintr-o formațiune geologică cunoscută sub numele de zăcăminte Achimov, unde au fost identificate cantități substanțiale de condensat de gaz.

Datele și alte dovezi examinate de RFE/RL și Global Witness nu sunt suficient de detaliate pentru a dovedi în mod concludent dacă un anumit baril de motorină de la rafinăria Salavat conține produs rafinat din condensat de gaz extras de societatea în care este implicată Wintershall.

Dar clienții motorinei rafinate din Salavat includ o unitate a FSO și, sugerează dovezile, o unitate a Gărzii Naționale a Rusiei, care a avut cel puțin un membru ucis în Ucraina.

Ceremonie de punere în funcțiune a primei secțiuni a zăcămintelor Achimov pe 13 noiembrie 2008. În stânga se află șeful Gazprom, Alexei Miller. În dreapta este Jurgen Hambrecht, președintele consiliului de supraveghere al conglomeratului industrial german BASF.

 

În noiembrie anul trecut, publicația germană Der Spiegel a relatat că condensatul de gaz al Wintershall ar fi putut fi folosit pentru a produce combustibil pentru avioanele forțelor aeriene ale Rusiei. Compania a negat acuzațiile și a acuzat mass-media că nu a furnizat dovezi „concrete” ale conexiunii dintre produsele sale și armata rusă.

Wintershall a declarat că nu mai deține controlul asupra asocierilor sale în participație din Rusia și asupra conturilor bancare comune cu Gazprom. Directorii companiei au dezbătut cum să compenseze acționarii, iar compania ia în considerare să ceară compensații de la guvernul german.

Întrebat despre aceste informații, un oficial de la Wintershall a declarat pentru Global Witness că gigantul din domeniul energetic nu a fost implicat în niciun transport sau comercializare de hidrocarburi în Rusia și că „nu există nicio dovadă că condensatul din formațiunea Achimov a fost folosit pentru a produce combustibili pentru armata rusă pentru războiul de agresiune” din Ucraina.

Dar invazia în sine, aflată acum la cea de-a 15-a lună, ar putea face dificil chiar și pentru Wintershall să evalueze unde ajung hidrocarburile.

Kremlinul a extins numărul de agenții militare și de informații care sunt scutite de la a dezvălui date privind achizițiile publice. Lista include FSO.

Lanțul de aprovizionare către Salavat

De ani de zile, Wintershall are mai multe asocieri în participație în Rusia, dintre care două sunt cu Gazprom și filiala sa, Gazprom Dobycha Urengoi.

În ianuarie 2023, la 11 luni după ce a început invazia pe scară largă a Ucrainei, Wintershall a spus că aceasta însemna că activele sale din Rusia au fost „expropriate economic” și că va părăsi Rusia.

Raportul anual al companiei, publicat o lună mai târziu, arăta însă că Wintershall deținea în continuare 50%, respectiv 25% din acțiunile celor două asocieri cu Gazprom: Achimgaz și Achim Development. Datele corporative din Rusia arătau, de asemenea, că participarea companiei germane nu fusese întreruptă.

Zăcămintele Achimov produc o parte semnificativă de condensat de gaz manipulat de o fabrică de procesare din orașul din apropiere, Novîi Urengoi. Acea fabrică este controlată de o altă unitate a Gazprom.

Once processed, the gas condensate is distributed for refining. In 2022, according to railway data, 66 percent of gas condensate leaving Surgut went to a station used by a refinery in Salavat, operated by another Gazprom subsidiary, Gazprom Neftekhim Salavat.

Odată procesat, condensatul de gaz este distribuit pentru rafinare. În 2022, conform datelor feroviare, 66% din condensatul de gaz care a părăsit Surgut a mers către o stație folosită de o rafinărie din Salavat, operată de o altă filială a Gazprom, Gazprom Neftekhim Salavat.

Situată în regiunea centrală a Rusiei Bașcortostan, rafinăria Salavat, ale cărei produse finale includ motorina, este alimentată în mare parte cu condensat de gaz, potrivit declarațiilor companiei.

Lanțuri de aprovizionare extinse, clienți apropiați de armată

Cu doar câteva luni înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei, armata rusă a aprobat diverse produse diesel Salavat pentru uz militar. Aproximativ în același timp, livrările feroviare de combustibil de la o stație de lângă Salavat către regiunile de la granița cu Ucraina au crescut considerabil.

Livrările către regiunile rusești de la granița cu Ucraina au rămas constante pe toată durata invaziei, apoi au crescut din nou la sfârșitul anului 2022, potrivit datelor feroviare.

O analiză a înregistrărilor de achiziții publice din Rusia, realizată de Global Witness și RFE/RL, a arătat că în 2022, rafinăria Salavat a trimis motorină direct companiilor cu o istorie de contracte militare și de altă natură.

Zăcământul Achimov produce o parte semnificativă de condensat de gaz manipulat de o fabrică de procesare din orașul din apropiere Novîi Urengoi.

O firmă care a primit mai multe livrări de motorină de la Salavat în perioada aprilie-octombrie 2022 se numește Kedr. Compania a semnat mai multe contracte cu armata rusă din 2021, acceptând acorduri pentru furnizarea de benzină și motorină unităților militare cunoscute sub numele de 38953-K și 69793.

Unitatea 69793 face parte din Serviciului Federal de Protecție (FSO). Agenția spune că ofițerii din cele două unități operează în Soci, orașul stațiune de la Marea Neagră unde se află reședința prezidențială și unde Vladimir Putin petrece o perioadă semnificativă de timp.

Cu sediul în Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, Kedr operează o rețea de stații de alimentare sub marca ATAN, potrivit relatărilor presei ruse.

Luna trecută, Kedr, care are printre angajați cel puțin un parlamentar local din partidul Rusia Unită a lui Vladimir Putin, a semnat un contract de furnizare de benzină unui fost grup paramilitar care oferă sprijin poliției ruse din peninsula ocupată.

Conexiunea Stavropol

Mai multe dovezi care indică faptul că rezervele de condensat de gaz ale Wintershall se îndreaptă către unitățile militare ruse pot fi găsite în regiunea de sud a Rusiei, Stavropol, unde are sediul Armatei 49 de arme combinate a Rusiei.

Dealer-ul en-gros de combustibil Agro-Snab a semnat mai multe contracte de depozitare a produselor petroliere, cum ar fi motorina pentru unitatea militară 2432 din Stavropol, între 2014 și 2017. Datele privind transportul feroviar de marfă analizate de Global Witness și RFE/RL arată că Agro-Snab a primit mai multe transporturi de motorină de la Salavat în 2022, precum și peste 550 de tone de motorină în ianuarie 2023.

În 2015, o a doua companie en-gros de combustibil, Promkhim, a semnat contracte de închiriere a rezervoarelor de motorină unității militare 5559, care face parte din Garda Națională a Rusiei, cunoscută și sub numele de Rosgvardia. Promkhim a primit mai multe transporturi de motorină de la Salavat în iunie 2022, la patru luni după începerea invaziei. Nu este clar dacă contractele au rămas în vigoare.

Cel puțin un membru al unității 5559 a fost ucis în Ucraina, potrivit unei baze de date cu victime a site-ului de știri în limba rusă Mediazona.

Compensații pentru Wintershall?

În februarie, directorul financiar al Wintershall a fost citat de Financial Times spunând că Wintershall a sperat cândva ca banii din operațiunile sale din Rusia va fi „returnați” acționarilor după încheierea războiului. În același articol, șeful executiv al companiei, Mario Mehren a refuzat să spună dacă Wintershall își va vinde afacerile din Rusia.

Directorii de la Wintershall au luat în considerare și să ceară compensații de la guvernul Germaniei pentru pierderile sale din afacerile cu Rusia. Dacă sunt plătite, acestea ar fi finanțate de contribuabilii germani.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și