Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO. Măsura ar permite crearea unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa și a fost discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina.

Vladimir Medinski, negociatorul-șef al Rusiei în timpul reuniunii de la Abu Dhabi, a menționat că ideea unui nou cadru de securitate pentru Europa a constituit tema centrală a celor două zile de negocieri de la Abu Dhabi. Totuși, oficialul nu a oferit detalii despre temele exacte ale discuțiilor.

Aleksei Drobinin, diplomat de rang înalt în Minisrterul rus de Externe, a prezentat o serie de propuneri detaliate cu privire la această idee în cadrul unei conferințe pe tema securității, desfășurată la Moscova, informează Agerpres, cu referire la Reuters.

Prima opțiune propusă este încheierea acordurilor bilaterale de asistență reciprocă, precum cele pe care Rusia le are cu Belarus și Coreea de Nord.

A doua posibilitate pe care a menționat-o oficialul este semnarea unor acorduri politice care să prevadă că niciuna dintre părțile semnatare nu ajută adversarii celeilalte părți în caz de agresiune, așa cum prevede pactul încheiat între Moscova și Iran.

A treia variantă sunt pactele bilaterale de neagresiune reciprocă.

Unii politicieni europeni se opun oricărei discuții despre arhitectura globală de securitate a Europei, argumentând că trebuie să se ajungă mai întâi la un armistițiu în Ucraina.

Share.
Exit mobile version