Energia nucleară ar putea deveni o soluţie pentru economia Italiei lovită puternic în urma exploziei prețurilor la carburanți, ca urmare a războiului din orientul Mijlociu. În acest context, guvernul condus de Georgia Meloni analizează cum să reînvie tehnologia nucleară, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

La aproape 40 de ani după ce Italia şi-a închis ultimul reactor nuclear, şi la 15 ani după o încercare eşuată de a inversa acea decizie, echipa prim-ministrului se consultă cu experţi şi poartă discuţii despre cum să repornească producţia de energie atomică, potrivit unor surse din apropierea discuţiilor. Sursele au dezvăluit că oficialii italieni au călătorit în Canada pentru a evalua diferite tehnologii şi au vorbit şi cu oficiali francezi despre industria lor nucleară. De asemenea, guvernul de la Roma a discutat, la nivel intern, şi opţiunile sud-coreene şi americane, au adăugat sursele.

Pentru Meloni, campania pentru repornirea producţiei de energie nucleară este o componentă esenţială a promisiunii sale că va ajuta companiile care se confruntă cu dificultăţi din cauza preţurilor ridicate la energie, în condiţiile în care preţurile din Italia sunt printre cele mai mari din Europa. Meloni a susţinut că energia nucleară ar putea face parte din soluţia pe termen lung, legând viitorul său politic de succesul planurilor referitoare la energia atomică.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version