Joe Biden vine în Europa la un an de la lansarea invaziei ruse în Ucraina

88

Este însă puţin probabil ca Biden să vină şi în Ucraina în cadrul preconizatului său turneu european, date fiind riscurile de securitate, afirmă aceiaşi oficiali.

Preşedintele american Joe Biden intenţionează să efectueze o vizită în Europa în preajma împlinirii unui an de când Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie 2022, au declarat joi postului CNN doi oficiali din administraţia liderului de la Casa Albă.

Deplasarea încă nu este confirmată şi rămân de stabilit detaliile. Totuşi, unul dintre respectivii oficiali afirmă că este luată în considerare o oprire a preşedintelui Biden în Polonia, ţară aliat-cheie în NATO care găzduieşte mii de militari americani şi este de asemenea o placă turnantă a transferului de arme occidentale către Ucraina, transmite Agerpres.

Este însă puţin probabil ca Biden să vină şi în Ucraina în cadrul preconizatului său turneu european, date fiind riscurile de securitate, afirmă aceiaşi oficiali.

Consilierii preşedintelui american se gândesc de mai multe săptămâni cum să marcheze trecerea unui an de la invazia rusă, fiind avut în vedere şi un discurs major al liderului de la Casa Albă, în care acesta să evidenţieze rezistenţa poporului ucrainean şi să amintească faptul că, atunci când a început războiul, mulţi au crezut că Kievul va cădea în câteva zile.

La fel pare să fi crezut şi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care a apreciat mai devreme joi că, fără banii Occidentului şi armele NATO, Ucraina nu ar putea rezista nici măcar o zi în faţa ofensivei ruse.

Citește mai mult AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și