Kadîrov i-a dat raportul lui Putin, la Kremlin: „În Cecenia totul este foarte bine. Asta datorită ție, don”

76

Liderul cecen pro-Kremlin, Ramzan Kadîrov, a reiterat că luptătorii ceceni din Ucraina vor ajuta Moscova „să lupte până la finalul victorios”. Declarațiile au fost făcute în timpul unei întâlniri cu Vladimir Putin la Kremlin, potrivit CNN.

În timpul unei vizite la Kremlin, Kadîrov i-a raportat lui Putin că în Republica Cecenia oamenii se descurcă foarte bine datorită lui Putin. „În republica noastră totul este foarte bine”, a spus Kadîrov. „Asta datorită ție, don”. „Datorită cecenilor”, a răspuns, modest, Putin. „Chiar și atunci când i se adresează lui Putin, discursul lui Ramzan Kadrîrov este plin de cuvântul de legătură cecen „don””, observă jurnalistul BBC, Francis Scarr. Liderul cecen a ținut să îi ceară permisiunea lui Putin să se laude. „Dacă îmi permiteți, aș vrea puțin să mă laud”, i-a mai transmis Kadîrov lui Putin, înainte să enumere „realizările” republicii. Kadîrov i-a spus președintelui rus că„luptătorii Republicii Cecene servesc cu succes în zona de operațiuni militare speciale”.

„Vă îndeplinim toate ordinele și ne propunem să luptăm până la finalul victorios. Locuitorii regiunii susțin pe deplin operațiunea militară specială și consideră că este necesară pentru atingerea scopurilor și obiectivelor acesteia”, a mai citit Kadîrov din notițele pe care și le-a pregătit pentru întâlnirea cu Putin.

Kadîrov a fost acuzat de observatori internaționali și independenți de încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Cecenă și nu numai. El conduce forțe paramilitare considerabile care – deși fac parte oficial din structurile de securitate ruse – au loialitate personală față de el.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și