Kremlinul le face un cadou fiscal soldaţilor şi funcţionarilor ruşi desfăşuraţi în Ucraina

230

Soldaţii şi funcţionarii ruşi desfăşuraţi în Ucraina nu vor mai avea obligaţia să-şi declare veniturile, a anunţat vineri Kremlinul, în virtutea unei excepţii de la legile anticorupţie într-un moment în care Moscova şi-a înmulţit măsurile de stimulare a participării la război, relatează AFP.

„Aceasta îi vizează pe cei care lucrează în teritorii”, a declarat presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, făcând referire la cele patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – a căror anexare a fost revendicată de Moscova, care nu le controlează însă pe deplin, şi unde se desfăşoară în prezent majoritatea luptelor.

Joi seară, guvernul rus a publicat un decret al preşedintelui Vladimir Putin privind ‘specificul’ regulilor luptei anticorupţie pentru „unii cetăţeni în timpul operaţiunii militare speciale” din Ucraina.

Conform acestui text, militarii, poliţiştii şi membrii serviciilor de securitate care operează în Ucraina, precum şi ceilalţi funcţionari trimişi acolo, nu vor mai avea „obligaţia de a furniza informaţii despre veniturile, cheltuielile, bunurile lor”.

Măsura se aplică de asemenea „soţilor şi copiilor minori” ai persoanelor vizate şi este retroactivă începând cu 24 februarie 2022, data când a început ofensiva din Ucraina.

De asemenea, persoanele în cauză vor avea dreptul să primească „recompense şi donaţii” dacă acestea au „un caracter umanitar” şi „au fost primite în legătură cu o participare la operaţiunea militară” din Ucraina.

Această nouă dispoziţie face parte dintre măsurile de stimulare ale Kremlinului pentru a-i determina pe ruşi să meargă să lupte în Ucraina: promisiunea unor prime importante, facilităţi bancare şi imobiliare, ajutoare financiare pentru familii în caz de deces sau de rănire etc.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și