Consiliul Federației a aprobat o lege care impune măsuri restrictive care vor viza emigranții politici din Rusia, condamnați în lipsă. Ministerul Justiției de la Moscova va elabora o listă oficială a persoanelor care „scăpă” de pedepse, aflându-se în străinătate.

Aceasta va include cetățenii condamnați în temeiul oricărui articol din Codul Penal, precum și al articolelor politice din Codul Contravențiilor Administrative, scrie The Moscow Times. Este vorba inclusiv despre nerespectarea legii privind „agenții străini”, participarea la activitățile „organizațiilor indezirabile”, „discreditarea” forțelor armate și apelurile la sancțiuni sau „încălcarea integrității teritoriale a Federației Ruse”.

Procurorul General și adjunctul său vor avea autoritatea de a adăuga ruși pe „lista neagră”. Cetățenilor vizați li se va interzice complet accesul la serviciile bancare la distanță și li se va refuza complet accesul la serviciile electronice de stat. Tranzacțiile lor imobiliare sunt blocate, iar fondurile și proprietățile – sechestrate.

De asemenea, ei nu vor putea beneficia de servicii consulare în străinătate. Misiunile diplomatice rusești nu li vor elibera pașapoarte și alte documente, cu excepția confirmării că sunt în viață. Ele nu se vor putea înregistra în calitate de antreprenor individual sau persoană care desfășoară activități independente, nu vor putea primi plăți de la buget, nu li se vor acorda împrumuturi și credite.

Share.
Exit mobile version