Oficiali ai administraţiei Trump au transmis aliaţilor că reducerile de efective militare din România reprezintă doar o primă etapă, urmând ca alte reduceri sp aibă loc în Bulgaria, Ungaria şi Slovacia, chiar de la jumătatea lunii decembrie. anunţă Kyiv Post, publicaţia care a anunţat retragerile de trupe din România. Stars and Stripe relatează că vor fi retraşi aproximativ 3.000 de militari din România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia.

Administraţia Trump testează din nou răbdarea transatlantică, transmiţând discret mai multor capitale europene un avertisment privind planul său iminent de a reduce, într-o măsură modestă, efectivele americane din Europa de Est luna viitoare – o mişcare care deja provoacă reacţii critice în Congresul SUA şi ridică noi semne de întrebare legate de angajamentul pe termen lung al Washingtonului faţă de flancul estic al NATO. comentează Kyiv Post.

În timp ce indignarea creşte în legătură cu planificata retragere a unei brigăzi americane rotaţionale din România, mai multe surse au declarat pentru Kyiv Post că această ajustare este doar primul pas.

Oficiali ai administraţiei au transmis aliaţilor că reducerile din România reprezintă doar faza întâi, urmând ca alte reduceri în Bulgaria, Ungaria şi Slovacia să aibă loc chiar de la jumătatea lunii decembrie – un calendar care ridică semne de întrebare printre diplomaţii NATO, preocupaţi să evalueze ce înseamnă aceasta pentru capacitatea de descurajare de pe cea mai expusă frontieră a alianţei, nptează sursa citată.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version