Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susținut că Uniunea Europeană pregătește observatori speciali care ar urma să „monitorizeze în secret” alegerile pentru Duma de Stat din Rusia și a invocat, în acest context, alegerile prezidențiale din România din 2025.

Lavrov a făcut afirmațiile într-un interviu acordat proiectului online „Sama Menshova”, citat de agenția rusă de presă TASS. Ministrul rus nu a prezentat dovezi pentru afirmația privind presupusa pregătire a unor „observatori secreți” de către Uniunea Europeană.

„În prezent, primim informații potrivit cărora Uniunea Europeană începe să instruiască anumiți observatori speciali care vor monitoriza în secret modul în care se desfășoară alegerile noastre”, a declarat Lavrov.

Ulterior, șeful diplomației ruse a făcut referire la alegerile prezidențiale din România din 2025, susținând că scrutinul ar fi fost inițial unul „absolut corect”, iar un candidat care susținea interesele naționale ale României ar fi fost ulterior „scos din cursă”.

„În prima etapă, totul a fost absolut curat, niciunul dintre observatori nu a remarcat nimic în neregulă, iar câștigător a fost un om care pleda nu pentru urmarea oarbă a ordinelor Bruxellesului, ci pentru afirmarea intereselor naționale ale României. Deși nu exista nimic de care să se poată agăța, pur și simplu a fost «scos din cursă», și asta a fost tot”, a afirmat Lavrov.

Declarația lui Lavrov face referire la scrutinul prezidențial din noiembrie 2024, al cărui prim tur a fost anulat de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Alegerile au fost reluate în 2025, iar Nicușor Dan a câștigat turul al doilea în fața lui George Simion.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version