Federația Rusă va fi prezentă pe teritoriul Republicii Moldova atâta timp cât nu există siguranța că statutul de țară neutră va fi păstrat, afirmă ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov. Mai mult, Lavrov susține că dacă unii participanții la formatul “5+2” nu ar intenționa să ducă Moldova în NATO și să o lipsească de statalitate, conflictul era demult soluționat. Totuși, jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov afirmă că atâta timp cât Rusia este în putere, prezența ei militară se va regăsi pe teritoriile Moldovei, Ucrainei și Georgiei.

Nu vom sprijini încercările de a duce Moldova împreună cu Transnistria în NATO. Acest lucru este categoric exclus. Și nu vom sprijini încercările de a priva Moldova de statalitate. Drept urmare a acestor două principii, care, în opinia mea, sunt pe deplin în interesul Republicii Moldova ca stat și al poporului moldovean, vă garantez că vom putea găsi întotdeauna o soluție pentru problema Transnistriei”, a declarat Lavrov.

Serghei Lavrov nu menționează însă faptul că trupele militare ale Federație Ruse se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, în schimb ține să aducă acuzații participanților occidentali din cadrul formatului ‚5+2”.

„Dacă toți participanții la formatul „5+2” ar acționa în baza celor menționate, cred că problema ar fi fost rezolvată cu mult timp în urmă. Din păcate, acest lucru nu este așa. Unii dintre colegii noștri occidentali urmăresc o agendă ușor diferită, care este determinată, în primul rând, de rezistența lor și de extinderea Alianței Nord-Atlantice”, a adăugat diplomatul rus.

În același timp, jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov este de părere că Rusia nu va pleca din Moldova atâta timp cât încă este în putere, însă zilele acesteia sunt numărate. Portnikov afirmă că pentru Rusia, ieftinirea petrolului va fi fatală.

„Unei țări, a cărei bunăstare este construită pe petrol și gaze, îi va fi foarte greu să supraviețuiască în timpul unei crize economice globale. Acum va începe adevărata bătălie pentru supraviețuire. Vor supraviețui cei mai puternici. În mod clar, Rusia nu face parte din această categorie. Războiul prețurilor pentru petrol din ultimele săptămâni este un război pentru eliminarea Rusiei de pe piața petrolieră”, scrie Portnikov.

Același autor prognozează căderea Rusiei. „Este evident că acest lucru nu se va întâmpla în câteva zile, luni, poate chiar, ani, deși nu se știe niciodată. Acum putem spune că acest lucru se va întâmpla cu siguranță”.

Kremlinul se va ține de teritoriile ocupate atâta timp cât va mai avea puteri, este vorba de Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Aceasta va începe să economisească din contul susținătorilor ei. Din contul propagandei și a prostituatelor politice. Cu surprindere vom vedea cum se închid partidele pro-ruse, canalele pro-ruse, cum vor începe să dispară propagandiștii pro-ruși de pe rețelele de socializare. Multor dintre iubitorii „lumii ruse” le va seca dragostea pentru Rusia, pentru că vor înceta să mai vină onorarii”.