„Lupii nopții”, pe lista sancțiunilor UE. Cine sunt „Îngerii lui Putin”, banda de motocicliști pro-Kremlin

0 79

Uniunea Europeană a fost de acord să impună sancțiuni împotriva grupului de motocicliști „Lupii nopții”, cea mai cunoscută bandă de motocicliști din Rusia, ca parte a celor mai recente sancțiuni ale blocului pentru invadarea Ucrainei, scrie Financial Times.

„Lupii nopții” sunt faimoși pentru înclinațiile lor naționaliste, călătoriile provocatoare pro-Kremlin în Europa și legăturile cu președintele rus Vladimir Putin. Grupul se află sub sancțiunile Statelor Unite pentru că ar fi recrutat și sprijinit luptători separatiști din estul Ucrainei după anexarea Crimeei de către Moscova în 2014.

Miniștrii de externe ai UE au decis săptămâna trecută să sancționeze banda de motocicliști, membrii acesteia fiind inclusi pe lista sancțiunilor europene, scrie FT.

Alexander Zaldostanov, liderul grupului, caruia i se spune „Chirurgul”, a declarat pentru Financial Times că sancțiunile UE „nu au nicio semnificație” pentru el.

„Dacă nu vom mai putea călători, atunci prietenii noștri, frații noștri vor veni în schimb aici, în Rusia”, a spus Zaldostanov în perspectiva că i se va interzice să conducă prin UE.

El și-a exprimat sprijinul pentru actuala invazie a Ucrainei de către Moscova, susținând că Rusia și Ucraina sunt „o singură țară… toate o Rusie unificată și indivizibilă”.

Cine sunt Lupii Nopții

La prima vedere, par scoşi din scenele videoclipurilor de muzică rock din anii ’80: barbă deasă, păr lung, pantaloni mulaţi şi geci de piele. Deşi se consideră ei înşişi „naţionalişti”, sunt fani ai motoarelor Harley Davidson şi ai rock-ului american, scrie BBC.

Însă au şi altă pasiune: politica, Rusia şi, peste toate, preşedintele Vladimir Putin. Mai mult, ei sunt consideraţi „Îngerii” acestuia.

„Lupii Nopţii” este considerat cel mai mare şi cel mai cunoscut grup de motociclişti ruşi. Şi, de asemenea, cel mai polemic.

În ciuda a ceea ce se poate crede despre imaginea lor de rockeri, sunt foarte apropiaţi de Kremlin, iar criticii lor îi consideră o „forţă para-poliţienească”.

Se definesc drept „războinicii drumurilor”, şi au ca deviză „salvarea patriei ruseşti de homosexuali şi feministe”. Tot ei definesc faptul că Peninsula Crimeea „este, a fost şi va fi rusă”.

În plus, îl văd pe Stalin drept un „mare erou” şi consideră că NATO este o „organizaţie criminală”. Asigură, de asemenea, că sunt dispuşi să moară pentru preşedintele lor.

De fapt, l-au sprijinit pe Putin încă de la început şi i-au susţinut iniţiativele. Ba chiar s-au pus în slujba lui şi şi-au asumat rolul de „războinici” ai acestuia.

Potrivit unei investigaţii publicate în 2003, „Lupii Nopţii” au adepţi în Germania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Letonia, Republica Macedonia, Cehia, România, Serbia şi, inclusiv, în Australia şi Filipine.

Se crede că grupul are între 5.000 şi 7.000 de adepţi iar cei interesaţi să facă parte din frăţia „Lupilor” trebuie să îndeplinească, înainte de toate, trei cerinţe fundamentale: să fie bărbaţi, să fie heterosexuali şi să fie născuţi într-o republică sovietică.

Cine este „Chirurgul”, liderul motocicliștilor pro-Kremlin

Liderul grupului este Alexander Zaldostanov, căruia colegii îi spun „Chirurgul” pentru că are studii medicale.

Acesta s-a întâlnit pentru prima dată cu preşedintele rus Vladimir Putin în 2009. De atunci, Putin nu s-a sfiit să-l numească „fratele meu“. „Chirurgul“ a devenit simbolul naţionalismului rus.

A fost decorat cu Ordinul de Merit pentru „activitatea sa în educaţia patriotică a tineretului“ şi a purtat Flacara olimpică la Soci. El este cel care se ocupă de organizarea celor mai grandioase spectacole patriotice transmise în direct de televiziunile ruseşti.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata