Marea Britanie a acceptat să contribuie financiar la programele de dezvoltare ale Uniunii Europene și va putea, în schimb, să tranzacționeze liber pe piața energetică a blocului comunitar, relatează The Telegraph, care citează un proiect de document între Bruxelles și Londra.

Conform planului, banii britanici vor fi direcționați către proiecte de construire a drumurilor, aeroporturilor și infrastructurii pentru energia verde în statele mai sărace ale UE.

La rândul lor, companiile din Regatul Unit vor putea face tranzacții fără restricții pe piața unică a Uniunii pentru energia electrică.

„Suntem de acord că participarea Regatului Unit la anumite sectoare ale pieței interne din UE presupune o contribuție financiară corespunzătoare pentru reducerea disparităților economice și sociale dintre regiunile Uniunii Europene. Contribuția va reflecta gradul de participare a Regatului Unit la piața internă a UE”, se arată în proiectul de declarație comună UE – Marea Britanie, consultat de The Telegraph.

Potrivit ziarului, acordul încă nu a fost semnat. Conform aceluiași document, Marea Britanie se angajează să își alinieze cu Bruxellesul politica de taxe vamale pentru vehicule chinezești, ceea ce ar însemna scumpirea acestor mașini pentru cumpărătorii din Regat.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version