Uniunea Europeană intenţionează pentru prima oară să îngheţe anumite fonduri dintr-un pachet preconizat pentru Ucraina în aşteptarea mai multor reforme din partea Kievului, a anunţat marţi Bruxellesul, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Această procedură nu are legătură cu lupta împotriva corupţiei şi cu noua legislaţie care a provocat o controversă aprinsă şi manifestaţii în Ucraina săptămâna trecută.
Ajutoarele acordate de Comisia Europeană Kievului sunt condiţionate de punerea în aplicare a anumitor reforme legate de respectarea statului de drept.
Printre diferitele ajutoare, Comisia prevăzuse o anvelopă de 4,5 miliarde de euro în schimbul implementării a 16 reforme.
Or, potrivit executivului european, Kievul a acumulat întârzieri în ceea ce priveşte aplicarea a trei reforme, ceea ce a dus la blocarea a circa 1,5 miliarde de euro la sfârşitul lunii iunie. Măsura îngheţării acestor ajutoare pentru Kiev mai trebuie validată de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
„Dacă o reformă nu este finalizată la timp, suma corespunzătoare poate fi suspendată până la 12 luni”, a explicat pentru AFP Guillaume Mercier, purtător de cuvânt al Comisiei.
Detalii, AICI