Moscova acuză Republica Moldova că trece de la neutralitate la o poziţie antirusă: „E un nou atac la adresa noastră”

75

Moscova a acuzat din nou Republica Moldova că trece de la statutul de neutralitate stipulat în Constituţia sa la o „susţinere nesăbuită a poziţiei agresive a Occidentului”, prin adoptarea de declaraţii antiruseşti precum cea votată joi în Parlamentul de la Chişinău, informează RIA Novosti.

„Iarăşi veşti îngrijorătoare de la Chişinău. Continuă deriva Republicii Moldova de la neutralitatea stipulată chiar în Constituţia sa. Astăzi, parlamentul lor (al Republicii Moldova), la iniţiativa partidului proeuropean Acţiune şi Solidaritate, a adoptat aşa-zisa ‘Declaraţie privind agresiunea rusă împotriva Ucrainei’.Acesta este un nou atac la adresa noastră (a Rusiei) şi reprezintă, în fond, susţinerea nesăbuită a poziţiei agresive a Occidentului”, a scris şeful Comitetului pentru politică externă al Consiliului Federaţiei, camera superioară a legislativului rus, Grigori Karasin, într-o postare pe canalul său de Telegram.

Oficialul rus a subliniat că în astfel de acţiuni se întrevede agenda de politică internă adoptată de Chişinău: ”să se aprindă isteria care a fost deja lansată în Republica Moldova, la sugestia Kievului, cu evidentă tentă antirusă”.

”În general, toate acestea reprezintă simptome periculoase de instabilitate în politica internă şi externă a Republicii Moldova. Vom urmări cu atenţie”, a conchis Karasin.

Joi, 2 martie, cu votul majorităţii deputaţilor, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia cu privire la agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Potrivit parlamentarilor de la Chişinău, acest act de agresiune făţişă reprezintă o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federaţia Rusă, prevăzute inclusiv de Carta ONU, Actul final al CSCE de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta din 1994 şi de Actul fondator NATO-Rusia.

Documentul, votat în ziua în care Republica Moldova îşi comemorează eroii căzuţi în războiul din Transnistria (1992), subliniază de asemenea susţinerea de către parlamentul de la Chişinău a eforturilor comunităţii statelor democratice de a institui un tribunal special pentru agresiune şi stabilirea răspunderii pentru crimele de război comise de Federaţia Rusă în Ucraina. Joi, Ministerul Afacerilor Externe rus a reacţionat la rândul său la declaraţia adoptată de Parlamentul Republicii Moldova cu privire la agresiunea rusă în Ucraina. „Pe 2 martie, Parlamentul de la Chişinău a adoptat o rezoluţie antirusă întocmită în spiritul unor acţiuni similare care au fost emise anterior în structurile europene şi euroatlantice şi individual în ţările UE şi NATO.

Astfel, deputaţii au fost de acord cu cele mai odioase declaraţii ale curatorilor lor occidentali’, subliniază un comunicat al ministerului rus. Republica Moldova, fostă republică sovietică având ambiţii europene, se teme de la începutul invaziei ruse din Ucraina că ar putea fi următoarea ţintă a Moscovei, iar aceste îngrijorări s-au amplificat în ultimele săptămâni. Pe baza unor documente interceptate de serviciile secrete ucrainene, preşedinta Maia Sandu a acuzat Rusia la mijlocul lunii februarie că instigă la o lovitură de stat pentru a răsturna puterea de la Chişinău.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și