Negocieri ruso-americane privind Ucraina, fără implicarea guvernelor. „Astfel de discuții neoficiale se vor intensifica”

0 84

Războiul din Ucraina intră în al treilea an, iar cei mai mulți experți cred că va mai dura cel puțin un an. Între timp, în cel mai mare secret, diplomați americani și ruși au purtat discuții preliminare, iar profesorul Valentin Naumescu se așteaptă ca acestea să se intensifice și 2025 să aducă negocieri oficiale și, posibil, sfârșitul războiului.

Atunci când diplomația tace, vorbesc armele, spune o veche vorbă, iar situația nu poate fi ilustrată mai bine decât de războiul din Ucraina. Și totuși, există tatonări și discuții, deocamdată neoficiale, purtate în secret. Profesor de relații internaționale la Universitatea Babeș-Bolyai și fost diplomat, Valentin Naumescu explică ce înseamnă aceste întâlniri între americani și ruși, de ce au ele loc și unde ar putea duce.

Ce fel de discuții au avut loc

Încă de anul trecut, americanii de la NBC News au relatat că foşti oficiali americani s-au întâlnit cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov. Printre ei și cunoscutul Richard Haass, fost diplomat american de top şi preşedinte demisionar al Consiliului pentru Relaţii Externe, dar şi doi foşti consilieri ai Casei Albe. Luat prin surprindere, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe chestiuni de securitate naţională, John Kirby, a recunoscut că avea informații despre aceste tatonări, însă a ținut să precizeze că nu au fost inițiate de președintele Joe Biden.

„Astfel de discuții neoficiale au început, ele se vor intensifica, în pregătirea deciziilor oficiale de încheiere a războiului, într-un fel sau altul. În 2024 nu mă aștept la discuții cu caracter decisiv, ci la continuarea războiului. Aceste contacte fac parte din ceea ce se numeste track two al diplomației, canalul 2. Care este un canal neoficial și care uneori este util. Prin track two, fără a fi vorba de a implica în mod oficial guvernele, autoritățile statelor respective, totuși se fac tatonări utile privind disponibilitatea celor două părți de a face pași de apropiere. Unii folosesc o nuanțare: track 1.5. Canal 1,5”, spune profesorul.

El a explicat și diferența de nuanță între cele două: „De ce, pentru că se folosește canalul doi care este neoficial, cu oameni care nu au nicio legătură directă cu autoritățile guvernamentale, sunt doar membri ai celor două state, și acest Canal 1,5, care este canalul semi-oficial pentru că implică specialiști, experți, foști diplomați, foști demnitari, deci oameni care au o pregătire și au avut o prezență în sistemul public, dar care în acest moment nu mai ocupă neapărat poziții publice oficiale. Deci este vorba despre niște discuții semioficiale, canalul acesta Track 1.5”, explică Naumescu.

Negocieri oficiale, abia din 2025

Cu toate acestea, încă nu a venit timpul pentru negocieri directe, transparente, între ucraineni și ruși.

„Nu cred că până acum au existat condiții propice pentru negocieri ruso-ucrainene pentru că niciuna dintre părțile combatante nu și-a atins obiectivele. Deci n-au ce să negocieze pentru că fiecare și-ar dori să obțină o poziție mai bună decât are în prezent”, adaugă el.

Citește mai mult AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata