Forțele de ordine din Rusia ar putea primi sarcina de a desfășura „măsuri preventive” în rândul populației pentru contravenții precum „evitarea obligației de a apăra țara” și „denaturarea adevărului istoric”. Proiectul de lege a fost adoptat miercuri în primă lectură de Duma de Stat, relatează Interfax.
Documentul prevede completarea legii federale 182-FZ cu noi temeiuri pentru aplicarea măsurilor preventive, care pot fi puse în practică de autorități precum procuratura, Comitetul de Investigații și alte instituții.
Proiectul introduce posibilitatea emiterii unor avertismente oficiale privind inadmisibilitatea acțiunilor care pot crea condiții pentru astfel de încălcări. De asemenea, persoanele care au fost deja sancționate în baza articolelor relevante din Codul penal sau contravențional ar putea fi supuse unui regim de supraveghere preventivă, a declarat anterior președintele Comisiei pentru securitate din Duma de Stat, Vasili Piskarev.
Potrivit notei explicative, scopul inițiativei este îmbunătățirea activității preventive a organelor de drept și combaterea acțiunilor de „denaturare a valorilor tradiționale ale popoarelor Rusiei privind apărarea Patriei și falsificarea istoriei”. Autorii proiectului susțin că măsura va contribui la protejarea „intereselor naționale” ale Federației Ruse, prevăzute în Strategia de securitate națională.
Detalii, AICI

