Nunta lui Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, din Bahamas ar fi beneficiat de o finanțare de sute de mii de dolari din partea lui Umar Kremlev, un om de afaceri rus considerat apropiat de Vladimir Putin, potrivit unei anchete publicate de ProPublica. Kremlev ar fi plătit inclusiv închirierea uneia dintre insulele private unde au fost găzduiți invitații, dar și focurile de artificii.

Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, în luna mai, în Bahamas. Potrivit ProPublica, au fost închiriate două insule private, iar costurile pentru una dintre ele au fost suportate de Kremlev.

Ancheta publicației americane se bazează pe documente și interviuri cu persoane familiarizate cu organizarea evenimentului. Banii ar fi fost transferați printr-o entitate cu sediul în Dubai, afiliată Asociației Internaționale de Box (IBA), organizație condusă de Kremlev.

Sute de mii de dolari pentru petrecerea din Bahamas

Potrivit ProPublica, una dintre insulele private a fost folosită pentru cazarea invitaților și pentru recepție. Costul unei astfel de proprietăți poate ajunge la aproximativ 100.000 de dolari pe noapte.

Kremlev ar fi suportat și costurile unui spectacol de artificii lansat de pe o barcă. ProPublica relatează că serviciul respectiv ar fi costat aproximativ 70.000 de dolari.

Nunta propriu-zisă a fost una restrânsă, cu aproximativ 18 invitați. Ulterior, petrecerea organizată pe parcursul celor trei zile a reunit în jur de 50 de persoane.

Donald Trump Jr. a descris evenimentul drept o reuniune restrânsă, la care au participat „prieteni foarte apropiați”.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version