Olaf Scholz: Rusia nu poate redesena granițele Ucrainei. Amenințarea Ucrainei este inacceptabilă

0 266

Olaf Scholz, următorul cancelar al Germaniei, a declarat marți că orice amenințare la adresa Ucrainei din partea Rusiei ar fi inacceptabilă. În același timp, Scholz a anunțat că politica externă a guvernului german se va concentra pe colaborarea cu ţările democratice, potrivit Reuters.

Scholz şi-a exprimat marţi preocuparea privind mişcările trupelor ruse la frontiera ucraineană. „Este foarte, foarte important ca nimeni să nu treacă prin cărţile de istorie pentru a desena noi frontiere”, a declarat Scholz la conferinţa de presă în care partidul său (SPD) a semnat acordul de formare a unei coaliţii de guvernare cu Verzii şi liberalii (FDP).

Scholz urmează să-şi înceapă miercuri mandatul de cancelar după ce va fi ales de Bundestag. Liderul social-democraților germani va conduce o coaliţie din care mai fac parte Verzii şi FDP, care pune capăt unei perioade de 16 ani de guvernare sub bagheta Angelei Merkel. Merkel nu a mai candidat pentru un al cincilea mandat în alegerile din septembrie.

„Trebuie să fie destul de clar că ar fi o situaţie inacceptabilă dacă ar exista o ameninţare la adresa Ucrainei”, a adăugat Scholz, accentuând faptul că frontierele nu pot fi încălcate.

Viitorul vicecancelar Robert Habeck, co-preşedinte al Verzilor, a declarat că gazoductul Nord Stream 2, ce urmează să transporte gaz rusesc în Europa ocolind Ucraina, nu a primit încă aprobare şi că discuţiile politice trebuie să continue. În mod tradiţional, Verzii au adoptat o linie mai dură faţă de Rusia, ca şi faţă de China.

Întrebat despre China, Scholz a spus că se va consulta îndeaproape cu partenerii europeni. El a evitat întrebarea privind posibilitatea ca Germania să se alăture boicotului diplomatic al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing din 2022.

Preşedintele american Joe Biden urmează să-i comunice lui Vladimir Putin că Rusia riscă sancţiuni economice dure dacă invadează Ucraina, au declarat oficiali americani, în contextul în care mii de militari ruşi sunt masaţi lângă frontiera ucraineană.

Tot marți, Scholz şi-a mai exprimat aprecierea faţă de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, pentru întărirea comunităţii democratice internaţionale. „Acum este clar ce ne leagă”, a declarat el într-o conferinţă de presă, cu o zi înainte de preluarea mandatului de cancelar de la Angela Merkel.

Viitorul şef al executivului de la Berlin a confirmat că prima sa vizită în străinătate o va face la Paris. El a insistat asupra importanţei întăririi Uniunii Europene.

Gerhard Schroeder, fostul cancelar german, avertizează împotriva adoptării unei atitudini anti-Rusia a următorului guvern

Predecesorul Angelei Merkel în postul de cancelar, Gerhard Schroeder, a avertizat noul guvern german împotriva adoptării unei „politici externe moralizatoare” cu privire la China, Rusia şi alte ţări.

În declaraţii acordate portalului de ştiri T-Online, marţi, în ziua semnării acordului de coaliţie între cele trei partide aflate la putere, Schroeder a afirmat, referitor la politica privind China: „Noul guvern ar face bine să facă ceea ce au făcut toţi predecesorii săi. Să cultive o relaţie bună cu această ţară extrem de importantă din punct de vedere economic şi politic”.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru Rusia, Turcia şi Arabia Saudită, a adăugat Schroeder, fostul lider al social-democraților germani. „Şi în acest caz, aplicarea în aceste state a standardelor noastre nu va funcţiona”, a spus el.

Referitor la planurile viitorului ministru de externe, Annalena Baerbock (Partidul Verzilor), de a urma o politică externă mai activă, Schroeder a notat că este nevoie de „un pic mai multă sensibilitate” decât manifestă în prezent Verzii.

Baerbock a indicat că are în vedere o politică mai agresivă în privinţa Rusiei, în mod special.

Schroeder a condus un guvern în care tot Verzii au avut un ministru de externe – Joschka Fischer – care a urmat politici foarte pragmatice în problemele din acea perioadă, preocupându-se să-i convingă pe membrii idealişti ai partidului de necesitatea angajamentului militar în fosta Iugoslavie.

După ce s-a retras din prima linie a politicii, în urma înfrângerii sale în fața conservatorilor lui Merkel la alegerile din 2005, Schroeder a devenit preşedinte al consiliilor de administraţie al controversatelor companii energetice Nord Stream şi Rosneft.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata