Omenirea, în pericol. Cum ar putea provoca Rusia o catastrofă la centralele nucleare ale Ucrainei și de ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică tace

0 88

Analiză de Liubov Veliciko

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus lumea în pragul unui dezastru nuclear, pe măsură ce trupele ruse au ocupat centralele nucleare ucrainene – uneori în urma unor lupte și schimburi de focuri chiar în proximitatea lor – iar rachete lansate de forțele Moscovei au trecut periculos de aproape de acestea. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avut însă o reacție oarecum reținută la aceste riscuri și continuă să colaboreze îndeaproape cu rușii, spre exasperarea ucrainenilor.

Momentul dinaintea catastrofei

A fost nevoie de câteva ore pentru ca forțele ruse să pună stăpânire pe un teritoriu la fel de mare ca suprafața Luxemburgului. Au trebuit să facă doar două lucruri. Primul, să elimine prin focuri de artilerie trase din Belarus poliția de frontieră, înarmată doar cu arme automate. Al doilea, pur și simplu să trimită o coloană uriașă de tancuri la atac, printr-o pădure părăsită, spre porțile centralei atomice de la Cernobîl, care era păzită de vreo 150 de militari înarmați ușor din cadrul Gărzii Naționale.

Centrala nu este un loc unde ar trebui să se desfășoare ostilități. Acolo sunt depozitate 2.500 de tone de combustibil radioactiv – de 12 ori mai mult ca în 1986, anul în care a explodat unul din reactoare, provocând cel mai grav dezastru nuclear civil din istorie. Acesta este motivul pentru care militarii din Garda Națională au fost nevoiți să se predea fără să lupte. În definitiv, dacă tancurile ruse ar fi început să tragă, un singur proiectil care și-ar fi ratat ținta ar fi putut declanșa o catastrofă mondială.

Faptul că centrala nucleară a scăpat neatinsă poate fi considerat un miracol. Armata rusă a folosit-o pe post de instituție militară timp de 36 de zile. Ignorând toate reglementările și obligațiile care decurg din dreptul internațional, rușii au început să sape tranșee adânci în jurul perimetrului  zonei de excludere, construind fortificații pentru tancuri și artilerie. A fost ridicat și un post de comandă lângă al patrulea reactor, care a explodat în 1986.

Timp de peste o lună, centrala nucleară de la Cenobîl a fost folosită pe post de depozit de muniție, iar zona din jurul centralei pe post de câmp de luptă, fiind expusă la tiruri constante de artilerie, distrugere, presiune asupra populației și crime.

Pe 9 martie, în toiul luptelor, rușii au avariat sursa de curent a centralei nucleare de la Cernobîl și a depozitului, unde este înmagazinat suficient combustibil nuclear uzat pentru a alimenta 13 reactoare nucleare. Compania ucraineană Energoatom a avertizat că întreruperile prelungite în alimentarea cu curent electric a complexului nuclear pot duce la supraîncălzirea și evaporarea substanțelor radioactive. În consecință, radiația ar putea contamina nu doar Ucraina, ci întreaga Europă, precum și Belarusul și Rusia.

Citește toată analiza AICI

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata