Parlamentul a refuzat înregistrarea grupului parlamentar Victorie/Pobeda, controlat de Ilan Șor. Ce argumente au adus juriștii legislativului

0 144

Nouă deputați controlați de oligarhul fugar Ilan Șor au anunțat formarea grupului parlamentar Victorie/Pobeda, dar șeful Parlamentului Igor Grosu a refuzat înregistrarea, argumentând că încalcă prevederile Curții Constituționale.

Grupul este condus de Vasile Bolea, fost deputat socialist, iar Reghina Apostolova și Marina Tauber, ambele vizate în anchete penale, sunt vicepreședinte și, respectiv, secretar.

 ,,În lumina deciziei Curții Constituționale care vizează declararea neconstituțională a grupării criminale organizate, analizând declararea de constituire a grupului parlamentar, deputații independenți vizați-ex-membri ai partidului Șor declarat neconstituțional și dizolvat nu pot face parte din careva fracțiuni parlamentare”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Ex-membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-a arătat indignat de decizia anunțată de Igor Grosu, ultimul venind cu o replică.

-,,Deputații au dreptul să se asocieze în grupuri parlamentare, așa cum prevede articolul 3 prim, aliniatul 3 prim din articolul 4. Cu referire la hotărârea Curții Constituționale în ea nu se indică că deputații vizați de dumneavoastră nu au …”, a afirmat Vasile Bolea.

-,,Domnul Bolea, dumneavoastră, vă referiți la proiectul de hotărâre sau la grupul dumneavoastră, eu v-am spus despre răspunsul la declarația dumneavoastră”, a spus Igor Grosu.

Amenințarea socialistului către guvernare

Vasile Bolea a continuat șirul acuzațiilor și chiar a lansat o amenințare.

– ,,De când s-au așezat în fotolii au uitat definitiv de ceea ce înseamnă rușine …și ce înseamnă empatie. Luați-vă vă rog mâinele de la butoane, că… va avea consecințe”, a menționat deputatul, fiind indignat că Igor Grosu i-a deconectat de câteva ori butonul în timp ce acesta vorbea de la tribuna Parlamentului de la Chișinău.

-,,Dumneavoastră umblați cu amenințări aici?! Domnul deputat vă rog să luați loc”, a punctat șeful Parlamentului moldovean.

Bolea a refuzat însă să plece de la tribuna centrală și a blocat-o până la sfârșitul ședinței.

Blocul Victorie/ Pobeda, creat la Moscova 

În data de 21 aprilie, oligarhul fugar Ilan Șor, care se ascunde de justiția din Republica Moldova în Rusia, a creat blocul politic Victorie care va participa la alegerile prezidențiale și referendumul din toamna acestui an, evenimentul fiind organizat într-un hotel de la Moscova în prezența mai multor apropiați de-ai săi, precum deputata Marina Tauber și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.

Blocul care este contra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și pledează pentru apropierea de Rusia a fost criticat de mai mulți reprezentanți ai guvernării de la Chișinău, unii dintre ei susținând că ,,moldovenii au demonstrat că sunt un popor înțelept și nu vor permite ca niște bandiți să pună mâna pe țara noastră și să o pună în genunchi”. 

Iar experții Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) au afirmat că acesta va permite Kremlinului să se concentreze asupra unui efort politic în Republica Moldova, în loc să mențină relații cu mai mulți actori și partide moldovenești pro-ruse, așa cum a făcut până acum.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata