Parlamentul European a atras atenția luni seară cu privire la situația umanitară gravă din Ucraina, în special în zona localității Oleșnik, și a cerut continuarea sprijinului din partea Uniunii Europene pentru Kiev, în contextul atacurilor brutale ruse care țintesc tot mai mult civilii ucraineni, notează Agerpres.
„Nu putem ignora oamenii care mor de foame în secolul al XXI-lea. Putin este noul Stalin, nu face parte din lumea civilizată și nu poate fi un partener de discuție pentru noi. Trebuie să fim alături de ucraineni, să dăm dovadă de solidaritate și să ajutăm oamenii din localitatea Oleșnik”, a declarat, din partea grupului Partidului Popular European, eurodeputatul Andrzej Halicki.
Thijs Reuten, din grupul S&D, a subliniat că pe frontul din Ucraina foametea este folosită ca armă. El s-a referit la situația din Kiev, unde pagubele consemnate în luna septembrie în urma atacurilor ruse le-au depășit pe cele înregistrate până atunci de la izbucnirea războiului. În acest context, eurodeputatul olandez a lansat un apel la creșterea presiunilor internaționale asupra Moscovei pentru a pune capăt agresiunii contra țării vecine.
Reprezentanta grupului Patrioți pentru Europa, Viktoria Ferenc, a acuzat Uniunea Europeană de pasivitate față de ceea ce a numit ”încălcarea sistemică a drepturilor omului în Ucraina”, insistând că acesteia trebuie să i se aplice criteriile de la Copenhaga la fel ca oricărei altei țări candidate la aderare.
Detalii, AICI

