Politico: Dorința Kievului de aderarea rapidă la UE nu este pe placul liderilor de la Bruxelles

60

Administraţia de la Kiev și-a propus aderarea la Uniunea Europeană în următorii doi ani, însă iniţiativa riscă să genereze disensiuni în rândul statelor membre, ca urmarea opoziției unora dintre acestea.

Avem un plan foarte ambiţios de a adera la Uniunea Europeană în următorii doi ani. Prin urmare, ne aşteptăm ca anul acesta, în 2023, să putem fi deja în etapa premergătoare începerii negocierilor de aderare”, a declarat Denis Şmihal, premierul Ucrainei, într-un interviu acordat site-ului Politico înaintea reuniunii UE-Ucraina, programată pe 3 februarie la Kiev.

Un termen nerealist

„Nimeni din cadrul Uniunii Europene nu consideră realist acest termen”, comentează cei de la Politico. Există țări care așteaptă de decenioi aderarea la UE, dar cazul Ucrainei este unul special.

Ucraina este un caz foarte complex pentru UE. Sunt mulţi care argumentează că Bruxellesul are o responsabilitate specială faţă de Kiev. Furia ucrainenilor faţă de hotărârea preşedintelui Viktor Ianukovici de retragere din Acordul european de asociere politică şi economică la cererea Rusiei a declanşat revoluţia Maidan din 2014 şi a creat premisele pentru război. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a notat că Ucraina este «singura ţară în care oamenii au fost împuşcaţi pentru că s-au înfăşurat în drapelul UE». Aliaţii apropiaţi ai Ucrainei din UE, precum Polonia şi statele baltice, susţin puternic ambiţiile de integrare ale Kievului, considerând că este vorba de o democraţie care opune rezistenţă unui agresor. Multe dintre vechile state UE sunt mai sceptice, în condiţiile în care Ucraina, o superputere agricolă mondială, le-ar putea dilua puterile şi avantajele. Ucraina şi Polonia, cu populaţii totale de 80 de milioane de locuitori, s-ar putea alia pentru a rivaliza cu Germania ca forţă politică în Consiliul European, iar unele voci argumentează că Ucraina ar atrage fonduri în mod excesiv din bugetul Uniunii Europene„, subliniază site-ul Politico.

Se așteaptă ca la reuniunea UE-Ucraina programată vineri, 3 februarie, la Kiev, să fie păstrate criteriile specifice de integrare europeană.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și