Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina se apropie de un moment decisiv, în care presiunea economică și militară ar putea deveni nesustenabilă pentru Moscova, avertizează un fost oficial de informații.
Potrivit lui Philip Ingram, Rusia intră într-o fază de „epuizare”, iar un punct de cotitură ar putea apărea până la finalul anului 2026 sau începutul lui 2027.
Costurile războiului, tot mai greu de susținut
Analistul susține în The Sun că atacurile asupra infrastructurii energetice, industriei și bazelor militare ruse erodează constant capacitatea Kremlinului de a continua conflictul. În paralel, cheltuielile uriașe pentru război pun o presiune tot mai mare pe bugetul statului.
„Se ajunge la un punct în care economia nu va mai putea susține acest efort, iar populația va resimți din plin costurile”, a explicat acesta.
Inflație și nemulțumiri interne
Impactul economic este deja vizibil. Inflația a crescut puternic în Rusia, iar prețurile alimentelor de bază au urcat semnificativ. Exemple aparent banale — precum scumpirea accentuată a castraveților — au devenit simboluri ale dificultăților economice cu care se confruntă populația.
Liderul politic Serghei Mironov a atras atenția asupra situației, întrebând retoric cum își mai pot permite cetățenii produse de bază.
În acest context, deprecierea rublei și creșterea costului vieții ar putea afecta sprijinul intern pentru război.
Citește mai mult AICI

