Președintele rus Vladimir Putin intenționează să folosească negocierile privind Ucraina pentru a cere NATO să revină la frontierele din 1997, potrivit publicației The Telegraph.

Un interlocutor din mediul diplomatic a declarat pentru The Telegraph că liderul de la Kremlin a pus în mod deliberat în discuție implicarea europenilor în contactele trilaterale dintre SUA, Ucraina și Rusia. Astfel, Moscova ar dori să readucă pe agendă extinderea NATO de după 1997, pe care o consideră „cauza profundă a războiului”.

Publicația amintește de declarațiile consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov privind participarea Europei la negocieri. Ușakov a vorbit inclusiv despre o „forță de menținere a păcii” formată din trupe europene, care ar urma să asigure respectarea unui acord. El a mai spus că înțelegerea nu a fost încă semnată pentru că SUA nu au reușit să influențeze suficient Ucraina, motiv pentru care Europa ar trebui implicată în discuții.

Potrivit The Telegraph, Rusia va ridica problema „contextului mai larg al aranjamentelor de securitate din Europa de după război”. Subiectul ar putea fi abordat la următoarea rundă de discuții dintre delegații, programată la Abu Dhabi.

Dacă cererile Rusiei ar fi acceptate, prezența militară a NATO în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia și Finlanda ar putea fi afectată semnificativ. Aceste state se bazează pe cooperarea și garanțiile de securitate ale Alianței în fața amenințărilor rusești.

Potrivit sursei diplomatice citate de The Telegraph, Kremlinul a început să insiste asupra participării europenilor la contactele trilaterale dintre Statele Unite, Ucraina și Rusia tocmai pentru a extinde discuțiile către viitorul arhitecturii de securitate europene.

Analiștii publicației apreciază că Putin a revenit la masa negocierilor după decizia președintelui american Donald Trump de a ridica o parte din sancțiunile împotriva Rusiei. Este vorba despre permisiunea de a vinde motorină rusească pe piața mondială și despre cea acordată flotei din umbră de a efectua curse. Diplomații care au vorbit cu jurnaliștii sub protecția anonimatului au asigurat că Europa rămâne la fel de „fermă” ca în februarie 2022 și respinge toate cerințele Moscovei.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a respins și el cerințele lui Putin, notează publicația. Alianța a fost totuși de acord să discute „preocupările” Kremlinului, dar refuză categoric „retragerea trupelor și a armelor nucleare din fostele republici sovietice”.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version