Putin este din ce în ce mai iritat de ”trădători”. Rușii care se opun Kremlinului ar putea fi închiși pe viață

91

Duma de Stat a adoptat marți, 18 aprilie, un proiect de lege care prevede introducerea pedepsei cu închisoarea pe viaţă pentru trădare, relatează Reuters. În prezent, pedeapsa maximă pentru trădare este de 20 de ani de închisoare.

Deputații au decis și sporirea sentinţelor maxime pentru o serie de fapte de terorism şi sabotaj. De asemenea, au adoptat și o lege care prevede pedepse de până la 5 ani de închisoare pentru persoanele care ajută la punerea în aplicare a deciziilor legale ale organizaţiilor internaţionale, aceasta fiind un răspuns direct la mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pe numele lui Vladimir Putin.

Înainte de a ajunge pe masa președintelui, amendamentele trebuie să fie votate și de Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.

Noile legi au scopul de a reduce la tăcere puţinele voci ale opoziţiei care au mai rămas în Rusia.

În timp ce Moscova susține că astfel de legi sunt necesare pentru a proteja ţara de infiltrarea serviciilor de informaţii occidentale şi ucrainene, organizațiile pentru drepturile omului, printre care și Human Rights Watch, acuză regimul că induce teamă în rândul societății civile pentru pentru a nu se mobiliza împotriva Kremlinului și a războiului din Ucraina, potrivit Digi24.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și