În spațiul online din Estonia au apărut, în ultimele zile, mai multe videoclipuri și mesaje care promovează ideea creării așa-numitei „Republici Populare Narva”. Potrivit unei analize publicate de Bild, fenomenul ridică semne de întrebare în rândul autorităților și ar putea indica o posibilă pregătire a Federației Ruse pentru o nouă destabilizare regională.

Locuitorii din Narva au observat pe rețelele sociale și în aplicațiile de mesagerie o serie de materiale propagandistice cu retorică radicală anti-estoneană. În unele videoclipuri și pe pliante distribuite online apar persoane mascate care anunță crearea unei „republici”, pentru care au inventat chiar și un steag: trei benzi orizontale de culoare neagră, verde și albă.

Surse din serviciile de securitate estoniene au declarat pentru Bild că văd similitudini cu atmosfera informațională din primele zile ale escaladării din Ucraina, înaintea intervenției ruse de acum 12 ani. În opinia lor, intensificarea propagandei ar putea reprezenta o încercare de destabilizare, mai ales în contextul tensiunilor internaționale și al războiului din Iran, care ar putea oferi Moscovei un moment oportun pentru acțiuni paralele.

Publicația germană a identificat mai multe videoclipuri de dezinformare care îndeamnă la formarea „Republicii Populare Narva”. Cu toate acestea, autoritățile din Estonia susțin că, deocamdată, nu există indicii clare privind o invazie iminentă, deși amenințarea nu este exclusă.

Pe internet circulă și o hartă care arată presupusul teritoriu al noii formațiuni, situat în nord-estul Estoniei. Așa-zișii „activiști” vorbesc despre un stat care s-ar întinde „de la Narva până la Püssi”, ceea ce ar însemna separarea unei zone de aproximativ 60 pe 60 de kilometri, adică circa 3.600 km² din teritoriul estonian.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version