Rachetele hipersonice care dau fiori strategilor militari
„Pumnalul” hipersonic al Rusiei trebuia să fie de neoprit, dar, pentru prima dată, atacul acestuia a fost parat: mai întâi una și apoi nu mai puțin de șase dintre aceste rachete au fost distruse de bateria Patriot, potrivit Kievului, deși nu asta este și versiunea Moscovei. Oare înseamnă asta că mistica invincibilității lor a fost spulberată odată cu ele? se arată într-o analiză The Telegraph.
Interceptarea rachetelor Kinjal reprezintă soluția la o enigmă cu care comandamentele militare se luptă de o jumătate de secol, de când focoasele nucleare au fost amplasate pe rachetele balistice intercontinentale și a celor cu rază medie de acțiune, care atingeau viteze hipersonice (de peste cinci ori viteza sunetului sau peste 6000 km/oră ) în timp ce cădeau asupra țintelor.
„Timpul de reacție a fost redus semnificativ”, explică Justin Bronk, specialist în război aerian la Royal United Service Institute.
Ceea ce este diferit în privința Kinjal, precum a altor rachete hipersonice mai noi, este faptul că acestea nu sunt doar foarte rapide, ci – spre deosebire de rachetele balistice tradiționale – sunt și manevrabile. „Acest aspect face ca apărarea împotriva lor să fie deosebit de dificilă”, spune Bronk.
Viteza în sine este doar un element al problemei. Dat fiind faptul că racheta poate lovi din mai multe unghiuri, sarcina se complică chiar și în cazul sistemelor de apărare sofisticate, care adesea au tendința de a se „orienta” în direcția unui atac așteptat. Actualizările recente ale sistemelor Patriot, concepute special pentru a le conferi o capacitate la 360 de grade, ar putea sta la baza succesului recent al Ucrainei în doborârea rachetei Kinjal.
Chiar și așa, combinația dintre viteză și manevrabilitate face dificilă până și prezicerea țintei unei rachete hipersonice, ca să nu mai vorbim de doborârea ei.
Trei tipuri de rachete hipersonice
Potrivit lui James Acton, codirector al Programului de politică nucleară al Carnegie Endowment for International Peace, există trei varietăți de rachete hipersonice. Primele – rachetele balistice ghidate – sunt cele mai simple, având în plus aripioare, spre deosebire de rachetele tradiționale, ceea ce adaugă un element de direcție zborului lor.
După ele vin așa-numitele vehicule „boost glide”, care folosesc viteza hipersonică dobândită la coborâre pentru a aluneca, adesea pe distanțe uriașe, la o altitudine relativ mică, spre ținta lor.
Apoi sunt rachetele de croazieră echipate cu motorul revoluționar „scramjet”, capabil să propulseze focosul mult mai rapid decât rachetele tradiționale cu combustibil solid. Avantajul acestei a treia categorii este că este potențial capabilă să mențină rachetele hipersonice la o altitudine relativ joasă pe toată zborului, ceea ce reduce distanța la care radarul le poate detecta – și, prin urmare, timpul rămas de reacție.
„Nu veți putea să le detectați [cu radarul] pe distanțe mari din cauza curburii Pământului. Dacă ați avea o rachetă de croazieră care zboară la Mach 5 și la 54 de metri sfârtecând orizontul spre o navă militară – ați avea la dispoziție doar 7-8 secunde la bordul navei respective de la detectare până la impact. Atât de repede trebuie să reacționeze întregul sistem”, spune Bronk. „
Dar Rusia a lansat Kinjalul folosindu-se de puterea enormă a avionului de interceptare Mig-31, care poate zbura la mare altitudine, peste 20 000 de metri, și la o viteză de până la 2,8 ori mai mare decât viteza sunetului.
Potrivit lui Dave Majumdar, fost analist la Pentagon, „MiG-31 poate ridica rapid noua armă în poziția de lansare și îi poate transmite o energie de lansare semnificativă”. Rezultatul este că racheta atinge „o rază de acțiune, sau o viteză, mult mai mare. Puteți alege care dintre ele”.
Citește mai mult AICI