Ambasadorul Rusiei la București a răspuns cu sfidare convocării la Ministerul Afacerilor Externe, după ce Rusia a comis un nou act de sabotaj pe teritoriul României prin atacul de la Carfil. Vladimir Lipaev a negat că statul agresor a comis sabotajul și a susținut că e vorba de o „acuzație fără temei” și de „insinuări calomnioase”. În același mesaj de pe Facebook, reprezentantul lui Putin a făcut referire și la atacurile ruse asupra navelor comerciale din Marea Neagră, dând din nou vina pe Ucraina pentru aceste atacuri și sugerând că vasele atacate transportau armament.

În linie cu propaganda obișnuită a Kremlinului, Lipaev a numit Ucraina „regim neonazist” și a spus că are un „caracter terorist bine-cunoscut”. Până acum, statul care terorizează populația altui stat prin atacuri împotriva infrastructurii civile și altor obiective non-militare este Rusia.

De asemenea, acuzația de „neonazism” adusă guvernului ucrainean ales democratic de dictatura de la Kremlin face parte din efortul de propagandă vechi al regimului Putin de a acredita ideea ridicolă și evident falsă că Ucraina ar fi condusă de naziști.

„La 27 octombrie, Ambasadorul Federației Ruse, Vladimir Lipaev, a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe al României pentru o întrevedere, în cadrul căreia partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie la una dintre întreprinderile din Brașov. Desigur, nu au fost prezentate niciun fel de dovezi.

Diplomatul rus a respins categoric insinuările calomnioase pe această temă, subliniind că Federația Rusă nu a planificat, nu a coordonat și nu a desfășurat niciodată acte de sabotaj pe teritoriul României și nici pe teritoriul altor state străine. Acesta a îndemnat partea română să nu atribuie Rusiei stilul și metodele aliatului României, regimul neonazist de la Kiev, al cărui caracter terorist este bine-cunoscut”.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version