Federația Rusă, Comunitatea Statelor Independente (CSI), dar și alte țări, încă acum un an, planificau desfășurarea unor evenimente de amploare în legătură cu marcarea celor 75 de ani de la victoria în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, odată cu apropierea acestui termen, pe lângă o mulțime de evenimente care fie au fost amânate, fie au fost mutate în online din cauza COVID-19, presa supusă Kremlinului a inițiat o campanie masivă de dezinformare și propagandă. Astfel, începând cu sfârșitului anului trecut, presa a difuzat zeci sau chiar sute de articole denigratoare în adresa Poloniei, Ucrainei, dar și a statelor baltice. Unul dintre scopurile majore ale Federației Ruse ține de rescrierea istoriei, astfel, presa difuzează în masă știri, articole și texte în care utilizează diverse contexte istorice pentru a îndeplini cu succes cele propuse.

La începutul acestui an, tvzvezda.ru publica un articol în care scria că neo-nazismul devine din ce în ce mai popular în Ucraina, Polonia și țările baltice. În consecință, monumentele soldaților Armatei Roșii, care odată au învins fascismul, sunt demolate masiv. Aceasta reprezintă o narațiune pro-Kremlin recurentă care cataloghează Ucraina, Polonia și statele baltice ca țări naziste care nu respectă istoria celui de-al Doilea Război Mondial și eroii săi. Este adevărat că peste 2.500 de monumente ale liderilor regimului totalitar comunist au fost demontate doar în Ucraina în timpul procesului de „decomunizare”. Cu toate acestea, majoritatea acestora au fost monumente ale lui Lenin. Legile ucrainene care controlează procesul de decomunizare prevăd de fapt protecția și conservarea monumentelor și a semnelor comemorative care sunt dedicate participanților și victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.

În Polonia, procesul de dezmembrare a monumentelor de război a fost accelerat de o lege modificată de „decomunizare”, care a intrat în vigoare în octombrie 2017. Aceasta permite eliminarea a până la 230 de monumente sovietice de către autoritățile locale în termen de un an. În ceea ce privește Estonia, nu există nicio „demolare masivă” a monumentelor, și, astfel, narațiunea este una nefondată.

“Mass-media rusească este un exemplu de raportare precisă și obiectivă a evenimentelor din al Doilea Război Mondial în comparație cu mass-media din statele baltice, Polonia și alte câteva țări est-europene care distorsionează deschis adevărul despre război”, scrie es.news-front.info, un site în limba spaniolă dedicat în mare parte subiectelor din Federația Rusă, Ucraina, regiunii Donbass și Crimeea. Acest caz face parte dintr-o campanie actuală de dezinformare rusă care are drept scop prezentarea versiunii Kremlinului cu privire la cel de-al Doilea Război Mondial, care portretizează Armata Roșie ca eliberatori de naziști, ignorând în același timp impactul ocupației sovietice a Europei de Est.

O altă manipulare a opiniei publice îl vizează pe președinții Ucrainei și cel al Poloniei. “Președintele polonez Andrzej Duda este implicat în propagandă, prin care folosește istoria pentru a submina poziția actuală a Rusiei. Și nu e singurul, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, i s-a alăturat”, acesta este un alt articol publicat de către redacția Sputnik în Polonia.

Adevărul este că declarațiile președintelui Duda și ale președintelui Zelenskyy cu privire la istoria celui de-al Doilea Război Mondial se bazează pe fapte istorice, împărtășite de majoritatea istoricilor. În primul rând, este un fapt istoric că atât Germania nazistă, cât și URSS au fost regimuri totalitare dure, care au cauzat în mod direct moartea a zeci de milioane de oameni. În al doilea rând, aceste două regimuri sunt reciproc responsabile pentru izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Este, de asemenea, un fapt istoric că Pactul Molotov-Ribbentrop conținea Protocolul adițional secret, care a presupus împărțirea Poloniei și a altor țări est-europene între URSS și Germania. Astfel, semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop a permis agresiunea militară germană și sovietică împotriva Poloniei în septembrie 1939, care a dus la ocuparea acestei țări de către Germania și URSS, declanșând începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

După cum menționam, Rusia încercă să-și rescrie istoria, astfel, Kremlinul acuză Polonia, Ucraina și statele baltice de „falsificarea și rescrierea” istoriei. Conform acestei politici, istoriografia oficială rusă este singura modalitate „adevărată” de interpretare a evenimentelor istorice pentru țările din Europa Centrală și de Est.

O altă linie de propaganda pe care insistă Rusia foarte mult este că “Iosif Stalin nu a fost numit criminal în niciun document legal și nu a cooperat niciodată cu Adolf Hitler. Stalin l-a oprit pe Hitler”, despre acest lucru au vorbit mai mulți invitați ai unei emisiuni de la postul de televiziune Rossia1. Prin aceste declarații, presa rusească continuă să menționeze că Uniunea Sovietică nu este responsabilă pentru începerea celui de-al Doilea Război Mondial și că URSS a semnat pactul Ribbentrop-Molotov cu naziștii din cauza politicii agresive a Poloniei.

URSS a început, de asemenea, negocierile cu Germania în paralel, iar pe 23 august 1939 a semnat pactul Molotov-Ribbentrop (Stalin-Hitler). Acordul a fost însoțit de un protocol suplimentar secret, care a împărțit teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Finlandei în „sfere de influență” germane și sovietice. Pactul a avut cele mai tragice consecințe pentru națiunile europene și pentru lume. Ceea ce a urmat a fost invazia Poloniei de către Germania nazistă și URSS în septembrie 1939, urmată de continuarea sculptării Europei. Kremlinul a negat existența protocolului secret la pactul Molotov-Ribbentrop până în 1989.

Propaganda rusească se extinde și la alte state europene. “Marea Britanie și Franța i-au permis lui Hitler să creeze o armată puternică în timp ce Polonia era partener nazist în 1934. Este necesar să se amintească evenimentele care au avut loc înainte de semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop. Țările vest-europene, în primul rând, Marea Britanie și Franța, i-au permis lui Hitler să construiască o armată puternică și un puternic complex militar industrial. Și deja în 1934, după semnarea Pactului de neagresiune cu Germania, Polonia devenise un partener tăcut al Berlinului în acțiunile sale agresive”, scrie Sputnik pentru publicul polonez.

Cooperarea militară cu URSS a fost principala modalitate prin care Germania de la Weimar putea depăși restricțiile de la Versailles. Tehnologiile militare dezvoltate pe teritoriul URSS în anii 1920 și începutul anilor 1930 au devenit fundamentul complexului industrial-militar al lui Hitler în anii 1930. Cooperarea militară sovieto-germană a început după semnarea Tratatului de la Rapallo în 1922, permițând Germaniei să depășească restricțiile de la Versailles privind dezvoltarea armatei germane și a complexului industrial-militar.

Faptele cooperării militare sovieto-germane de-a lungul anilor 1920 și începutul anilor 1930 sunt bine documentate, în ciuda încercărilor autorităților Republicii de la Weimar de a o ascunde. De exemplu, multe tehnologii militare germane importante au fost dezvoltate și testate pe teritoriul URSS de-a lungul anilor 1920 și începutul anilor ’30. Junkers a construit avioane în apropiere de Moscova, Krupp a lucrat la proiecte de artilerie în apropiere de Rostov-pe-Don, viitorul personal Luftwaffe instruit la școala de avioane de vânătoare Lipetsk și Reichswehr a folosit școala de tancuri Kama pentru nevoile sale, etc. Sunt inacceptabile afirmațiile că Polonia a fost „un aliat nazist” deoarece a semnat Pactul germano-polonez de neagresiune în 1934. În primul rând, spre deosebire de Pactul Molotov-Ribbentrop, a fost un acord internațional standard care viza recunoașterea reciprocă a granițelor și o declarație că contradicțiile politice existente vor fi rezolvate prin mijloace diplomatice. Nu există dovezi istorice că acest pact conținea protocoale secrete, care au presupus acțiuni agresive comune ale Germaniei și Poloniei împotriva URSS sau a altor țări. Mai mult, pactul nu a inclus niciun acord privind relațiile politice, economice și militare avansate dintre Polonia și Germania. În al doilea rând, în 1934, planurile lui Hitler erau încă necunoscute, astfel încât toate țările europene au efectuat relații diplomatice normale cu Germania. Înainte de al doilea război mondial, Polonia a avut relații politice tensionate cu Germania nazistă, care a exprimat revendicări teritoriale deschise asupra Polonie. În ciuda presiunii politice intense din partea lui Hitler, Polonia a refuzat în mod constant să devină parte a blocului nazist.