Rusia a recunoscut pentru prima dată că un atac cu o rachetă ucraineană i-a scufundat nava de război emblematică din Marea Neagră, pentru ca ulterior să șteargă declarația și să revină la versiunea oficială potrivit căreia crucișătorul cu rachete ghidate Moskva s-a scufundat în urma unui „accident”, scrie CNN.

Moskva era una dintre cele mai importante nave ale flotei ruse atunci când s-a scufundat, în aprilie 2022, la doar șapte săptămâni după ce Moscova a lansat invazia sa pe scară largă împotriva Ucrainei.

Kievul a susținut imediat că nava a fost lovită de rachete de croazieră antinavă Neptune, însă Moscova a promovat o altă narațiune. Ministerul rus al Apărării a insistat constant că Moskva s-a scufundat după izbucnirea unui incendiu care a provocat detonarea muniției de la bord. Armata rusă a declarat la acel moment că echipajul a fost evacuat, deși ulterior a admis că unii marinari erau dați dispăruți.

Potrivit publicației independente ruse Mediazona, o instanță militară din Moscova a corectat involuntar, săptămâna trecută, versiunea oficială a Kremlinului.

Tribunalul a publicat un comunicat privind condamnarea unui comandant al marinei ucrainene care ar fi ordonat atacuri asupra Moskva și asupra fregatei Admiral Essen. Conform instanței, acesta a fost condamnat la închisoare pe viață, în lipsă.

Comunicatul a fost șters rapid de pe site-ul instanței, însă nu înainte ca Mediazona să-l descarce.

Pierderea navei Moskva a fost extrem de jenantă pentru Rusia și a marcat una dintre cele mai importante victorii ale Ucrainei de până acum în război.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version