Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat marți o vizită surpriză la Moscova, într-un moment în care serviciile americane urmăresc posibile pregătiri militare ale Rusiei.
Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat marți o vizită surpriză la Moscova, au declarat oficiali americani, aceasta fiind prima sa deplasare cunoscută public în capitala Rusiei, scrie The Wall Street Journal.
Potrivit presei americane, Ratcliffe a ajuns în capitala Rusiei la bordul unui avion militar de transport Boeing C-17 Globemaster III, care a aterizat pe aeroportul Vnukovo.
Nici autoritățile americane, nici cele ruse nu au oferit informații despre scopul vizitei sau despre persoanele cu care directorul CIA s-a întâlnit, scrie Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu sunt programate în această săptămână întâlniri între președintele Vladimir Putin și oficiali ai administrației americane.
Ipoteza unui avertisment transmis Moscovei
Vizita are loc în timp ce Statele Unite încearcă să pună capăt invaziei Rusiei în Ucraina și războiului din Iran, deși motivul deplasării nu a fost clar imediat.
SUA au obținut informații care indică pregătiri preliminare ale Rusiei pentru o posibilă mobilizare militară în Ucraina și planuri de testare a hotărârii NATO, a relatat WSJ.
Analiștii au luat în calcul posibilitatea ca Ratcliffe să se fi întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin pentru a-i transmite un avertisment.
„Ar putea fi vorba despre a-i spune: «Știm ce vă gândiți să faceți și ar fi mai bine să nu o faceți»”, a declarat Beth Sanner, fost oficial de rang înalt al comunității americane de informații.
„Ar putea fi vorba și despre armistițiul cu Iranul și despre aducerea unei alte părți la masa discuțiilor”, a spus ea, adăugând că Ratcliffe ar putea aborda și sprijinul Kremlinului pentru Iran, în urma unei noi campanii de sancțiuni lansate de SUA împotriva regimului de la Teheran.
Detalii, AICI


