Prim-ministrul indian Narendra Modi i-a cerut liderului rus Vladimir Putin să oprească războiul din Ucraina. Cei doi oficiali s-au întâlnit la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai.

„Fiecare zi de război dă înapoi umanității; trebuie să lucrăm pentru a pune capăt ostilităților.(…) Trebuie să trecem de la un război fără sfârșit la sfârșitul războiului. Acesta este mesajul Indiei. Avem nevoie de sfârșitul războiului, nu de un război fără sfârșit”, a declarat prim-ministrul indian.

Modi a punctat că administrația sa va sprijini negocierile de pace în Ucraina, transmite Meduza.

La sfârșitul lunii iulie, președintele kazah Kassym-Jomart Tokaev, în timpul discuțiilor cu Putin la Omsk, a cerut „înghețarea” războiului ruso-ucrainean și revenirea la negocieri.

Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat recent că, având în vedere poziția Kievului, „o înghețare ca atare este imposibilă” și a menționat că o condiționalitate pentru încetarea focului ar fi ca Rusia să își atingă obiectivele în război.

Share.
Exit mobile version