Moscova își schimbă tehnologia de atac și trimite pe frontul din Ucraina modele de drone mult mai rapide decât cele pe care le folosea până acum, potrivit Business Insider.

„Rușii reduc numărul de drone convenționale pe care le utilizează, în timp ce cresc efectiv numărul dronelor propulsate cu reacție”, a declarat luni purtătorul de cuvânt oficial al Marinei Militare Ucrainene, Dmytro Pletenchuk, într-un interviu pentru Ukrinform.

Cu alte cuvinte, rușii mizează acum în primul rând pe acestea”, a spus el, precizând că numeroase componente ale forțelor de apărare sunt implicate în combaterea lor. „Forțele aeriene operează constant în sud, iar acest lucru se observă chiar și de pe mare”, a adăugat Pletenchuk.

Multe dintre dronele „Shahed” ale Kremlinului, care urmează designul dronelor de atac iraniene, dar sunt fabricate în Rusia, sunt lansate din teritoriile sale sudice și din Crimeea ocupată.

Traiectoria lor tipică de zbor către Ucraina trece peste Marea Neagră, unde marina ucraineană apără regiunea și porturile sale.

Noile drone de 600 km/h

Dronele cu propulsie cu reacție zboară mult mai repede decât modelele „Geran-1” și „Geran-2”, care sunt versiunile rusești ale dronelor „Shahed” cu elice. Variantele cu propulsie cu reacție, denumite „Geran-3” și „Geran-4”, au apărât în atacuri încă din vara anului trecut.

Modelul mai avansat „Geran-5”, o versiune a dronei iraniene „Karrar” care zboară cu viteze de aproximativ 600 de kilometri pe oră, și-a făcut debutul în luptă în ianuarie.

În iunie, generalul Oleksandr Sîrski, pe atunci comandant-șef al armatei ucrainene, declara că Rusia vrea ca jumătate din valurile sale de atac pe rază lungă să fie formate din sisteme cu propulsie cu reacție.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version