Rusia se pregăteşte pentru ca războiul din Ucraina să minim încă patru ani. Cel puțin așa se arată într-o analiză realizată de Bloomberg.

Jurnaliștii au ajuns la concluzie după ce au analizat planificarea cheltuielilor Moscovei. Acestea indică că există sume record alocate pentru înarmare, iar Kremlinul a renunțat la planurile de reducere a bugetelor militare.

Această schimbare reprezintă unul dintre cele mai clare indicii de până acum cu privire la cât de profund a devenit conflictul, chiar şi pe fondul tensiunilor crescânde asupra economiei şi finanţelor publice.

De asemenea, publicația nu exclude că Moscova va încerca să intensifice presiunea asupra Europei, întrucât Putin încearcă să descurajeze sprijinul continuu pentru Ucraina.

Cheltuielile militare prevăzute pentru anul viitor, în valoare de 205 miliarde de dolari, ar reprezenta o creştere anuală de peste 40% faţă de sumele planificate pentru acest an, scrie news.ro.

Această traiectorie reprezintă o schimbare bruscă faţă de situaţia de acum un an, când Moscova intenţiona să modereze creşterea cheltuielilor militare, în încercarea de a reduce deficitul bugetar şi de a reface rezervele epuizate în timpul războiului

Share.
Exit mobile version