Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis militarilor care se întorc din Ucraina o primire de eroi, însă BBC a descoperit cazuri în care soldații au fost înșelați și deposedați de banii câștigați în urma participării la război — chiar de către oficiali ai statului.

De la începutul invaziei în februarie 2022, președintele Putin a triplat efectivele armatei, mizând pe stimulente financiare consistente pentru a atrage voluntari.

Ca mulți alți ruși, Nikita Hursa, în vârstă de 39 de ani, a plecat pe front pentru bani.

În funcție de regiune, un recrutat putea primi până la 5,2 milioane de ruble (aproximativ 47.000 de lire sterline) în primul an de serviciu, la care se adăugau până la 4 milioane de ruble în caz de rănire. Aceste sume reprezentau de până la șase ori salariul mediu național.

Pentru mulți ruși din regiunile sărace ale țării, oferta era greu de refuzat, în ciuda riscurilor.

Sudor de meserie, originar dintr-un oraș din regiunea Rostov, aproape de granița cu Ucraina, Hursa a petrecut doar câteva luni pe front, în vara lui 2024, fiind rănit și trimis acasă pentru recuperare.

Rana i-a adus o compensație considerabilă, pe care el și soția sa, Oksana, intenționau să o folosească pentru achiziționarea unui apartament.

Însă, în urma unei certuri legate de consumul său de alcool, Hursa a plecat de acasă furios, desculț și în stare de ebrietate, având asupra sa o pungă de plastic în care se afla întreaga sumă economisită.

A decis, în acea stare, să conducă până în orașul Rostov și să cumpere acolo un apartament.

„Dacă soția mea ar fi fost mai chibzuită, mi-ar fi spus să dorm și să decid dimineața”, le-a declarat Hursa jurnaliștilor BBC.

Pe drum, a fost oprit de poliția rutieră, care a observat punga cu bani și i-a cerut mită.

Hursa le-a spus celor doi polițiști că tocmai se întorsese de pe front. „Hai să nu facem asta, abia s-a întors din război”, își amintește că ar fi spus unul dintre agenți. Celălalt, văzând banii, a răspuns: „Taci, știi tu câți bani sunt aici?”

I-au luat aproape toată suma – 2,66 milioane de ruble (aproximativ 24.000 de lire sterline).

Ofițerii nu au ținut cont de promisiunea lui Putin că soldații întorși de pe front vor fi tratați ca eroi și ca „noua elită” a Rusiei.

Citește mai mult AICI

Share.
Exit mobile version