Creat în primăvara anului 2026, Sovintern își propune oficial să reunească activiști din diferite țări în jurul unor valori socialiste. Potrivit unei investigații a publicației ruse independente The Insider, rețeaua ar urmări însă și promovarea unei narațiuni antiucrainene, antiamericane și anti-NATO, precum și recrutarea unor cetățeni străini pentru sprijinirea efortului de război al Rusiei.
Informarea și conectarea activiștilor de stânga și de extremă stânga din mai multe țări, cu scopul de a forma o rețea internațională, reprezintă obiectivul declarat al Sovintern, o organizație socialistă internațională creată de Rusia în primăvara anului 2026.
Denumirea organizației amintește de Komintern, Internaționala Comunistă înființată în perioada sovietică. Aceasta era folosită de Moscova pentru coordonarea partidelor comuniste din alte țări și pentru extinderea influenței sovietice dincolo de granițele URSS.
La forumul fondator al Sovintern, organizat în aprilie, președintele rus Vladimir Putin a susținut personal discursul de bun venit, un semn al importanței acordate inițiativei de către Kremlin.
Potrivit The Insider, organizația ar putea avea și un rol care depășește activitatea politică declarată. Mai mulți dintre membrii săi ar fi implicați în recrutarea unor cetățeni străini pentru armata rusă, precum și în identificarea unor persoane care să contribuie la răspândirea mesajelor favorabile Moscovei.
De ce sunt vizați activiștii de stânga
Potrivit investigației, Moscova ar urmări în special persoane care se identifică drept socialiste, comuniste sau antifasciste.
Mesajul promovat de Kremlin prezintă războiul împotriva Ucrainei drept o luptă împotriva fascismului și a NATO.
Această narațiune poate găsi un teren favorabil în rândul unor activiști occidentali care sunt deja critici față de Statele Unite sau față de Alianța Nord-Atlantică.
Strategia nu ar urmări doar recrutarea unor combatanți.
Detalii, AICI


