SUA și-au rechemat ambasadorul de la Moscova pentru „consultări serioase” pe măsură ce tensiunile escaladează

235

Ambasadorul Statelor Unite în Rusia, John Sullivan, se va întoarce în scurt timp la Washington pentru consultări privind sancțiunile și expulzările diplomatice din partea SUA ce au vizat Rusia pe fondul tensiunilor crescânde dintre cele două state. Departamentul de Stat l-a rechemat pe Sullivan după ce autoritățile de la Kremlin i-au recomandat întoarcerea acasa pentru „consultări serioase”. Omologul său rus se află la Moscova de mai bine de o lună după ce a fost rechemat, în calitate de răspuns la declarațiile televizate ale președintelui SUA, Joe Biden, în care l-a numit pe președintele Vladimir Putin „ucigaș”.

„Ambasadorul Sullivan se va întoarce în SUA săptămâna aceasta”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Potrivit presei, Sullivan se va consulta cu membrii administrației Biden, pe care îi va întâlni pentru prima dată de când a fost de acord să continue să ocupe funcția de ambasador pentru un termen nelimitat. Săptămâna trecută Casa Albă a decis să mențină candidatura acestuia, pentru a „menține stabilitatea în relația SUA-Rusia”.

Ambasada SUA la Moscova a confirmat că Sullivan se va întoarce acasă săptămâna aceasta pentru „consultări”.

Întoarcerea ambasadorului american vine la o săptămână după ce Rusia a ripostat sancțiunilor SUA, care au vizat 32 de entități ruse, interzicând înalților oficiali din cadrul administrației Biden să intre în țară și expulzând 10 diplomați americani. Întoarcerea oficialului american se va întâmpla însă destul de repede, în contrast cu omologul său rus, Anatoli Antonov. „Sullivan se va întoarce la Moscova în următoarele săptămâni”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

„Nimeni nu a anulat principiul reciprocității, în astfel de chestiuni acesta este un principiu fundamental. Din nou, totul va depinde de decizia care va fi luată de șeful statului”, a declarat Peskov.

Aceste comentarii au urmat după ce SUA au anunțat joi, că vor expulza 10 diplomați ruși și că vor aplica sancțiuni asupra a 32 de persoane și companii din Rusia, ca răspuns la amestecul Kremlinului în alegerile prezidențiale americane din 2020, dezinformarea maselor de oameni, precum și la atacurile cibernetice Solar Winds. Oficialii americani susțin că majoritatea diplomaților de pe lista de expulzare sunt ofițeri de informații care lucrează sub acoperire diplomatică.

Peskov a spus că Putin și președintele Biden „au căzut de acord în privința” nevoii de a scădea tensiunile în relațiile SUA-Rusia, dar „plăcerea omologilor noștri americani pentru sancțiuni rămâne inacceptabilă”.

Oficialii ruși și-au exprimat indignarea că, Casa Albă a anunțat sancțiunile și expulzările la doar două zile după ce Biden a vorbit telefonic cu Putin. Potrivit Kremlinului, în cadrul apelului, Biden a subliniat necesitatea organizării unui summit într-o țară terță neutră și dorința sa de a „normaliza” relațiile, însă fără a menționa ceva de intenția impunerii unor noi sancțiuni.

Sursa: realitatea.md

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și