The Insider: Virusul lăcomiei. „Principalul medicament rusesc” împotriva COVID-19 s-a dovedit a fi un balon de săpun, cumpărat din China și foarte toxic

0 1.442

Preparatele Avifavir și Coronavir sunt considerate un produs național de succes, propagandiștii l-au numit o realizare revoluționară în medicină, comparabilă cu descoperirea penicilinei. Contractele de stat pentru furnizarea acestora au depășit deja 10 miliarde de ruble. Însă, după cum relevă The Insider, citat de veridica.ro, de fapt, companiile farmaceutice rusești au cumpărat ingredientele active la prețuri derizorii de la companii chineze, de pe platforma Alibaba, iar până în prezent nu există nicio dovadă concludentă privind eficiența acestor preparate. Mai mult decât atât, medicamentele sunt foarte toxice și periculoase, și totuși folosite pe larg fără a lua în considerare efectele secundare. Comercializarea acestora a adus deja venituri de miliarde companiilor farmaceutice.

„Rusia, a înregistrat deja, prima din lume, două preparate cu acțiune directă împotriva virusului și cu eficiență demonstrată”, se arăta încântat propagandistul Dmitrii Kiseliov, în cadrul programului Vesti, în iulie 2020. „Anume împotriva Covid-19, sunt cele mai puternice la momentul actual, Avifavir produs de compania HimRar și Areplivir produs de Promomed. Ele previn înmulțirea virusului în organism, iar eficiența acestor pastile, conform cercetărilor clinice, este de 90%. Niciun preparat medical din lume nu are rezultate mai bune împotriva Covid”.

În anunțul propagandistului era adevărat doar faptul că, în primăvara anului 2020, Ministerul Sănătății a aprobat Avifavir, Areplivir și Coronavir pentru tratamentul coronavirusului și că, nicăieri în lume, preparatele „antivirale” nu erau întrebuințate împotriva coronavirusului. La baza acestor preparate, în realitate, se află ingredientul activ favipiravir, care a fost elaborat și patentat în Japonia, la începutul anilor 2000, pentru tratamentul cazurilor grave de gripă, fiind de asemenea testat pe pacienții cu Ebola. Însă, nici în Japonia nu s-a produs și nu s-a utilizat pe scară largă, întrucât nu s-a putut demonstra eficiența acestuia.

Totuși, la mijlocul lunii martie 2020, oficiali din China au declarat că  favipiravirul are o eficiență ridicată împotriva coronavirusului. Anume atunci, o serie de companii mari rusești – R-Farm, Promomed, precum și HimRar, cu susținerea Fondului rus de investiții directe au decis să pună la punct producerea unui medicament analog rusesc. „În martie am aflat că printre sute de preparate testate în RPC, unul a arătat rezultate remarcabile,  îmbunătățind de două ori efectul tratamentelor”, astfel a descris începutul lucrărilor asupra preparatului președintele consiliului director al HimRar, Andrei Ivașcenko, în cadrul unei conferințe de presă.

Exact peste o lună, cu susținerea Fondului, compania-fiică a HimRar, Kromis, nu doar că a reprodus preparatul, dar și a înregistrat, pe 23 aprilie, la Ministerul Sănătății, începutul testării clinice a Avifavir, pe 60 de voluntari. Oficial, cercetarea a durat până pe 31 decembrie 2020, iar numărul participanților a fost mărit la 300 de persoane. În realitate însă, la sfârșitul lunii mai preparatul a început să fie folosit în tratamentul pacienților, fără a se aștepta rezultatele  finale ale cercetării.

[…]

Tone de substanțe din China

Preparatul Avifavir, a constatat The Insider, este de proveniență chineză, companiile rusești pur și simplu au procurat ieftin „ingredientele” de pe piața chinezească.

Redacția dispune de numerele declarațiilor de import al substanțelor. Astfel, pe 2 și 6 aprilie, apoi pe 11 și 18 iunie, la compania HimRar din or. Himki, de la furnizorul chinez au ajuns aproximativ 90 de kg de substanțe din care, prin câteva operațiuni, poate fi obținut favipiravir. Valoarea declarată a intermediarelor de reacție a fost de doar 23 de milioane de ruble, o sumă infimă în comparație cu bugetele de miliarde ale achizițiilor de stat. Conform estimărilor vânzătorului chinez, compania Jinlan Pharm-Drugs Technology Co., din această cantitate pot fi preparate zeci de mii de pastile – reporterul The Insinder a discutat cu reprezentantul acestuia pe platforma Alibaba unde, în 2020, a fost prezent magazinul companiei și de unde putea fi procurată substanța favipiravir. În 2021, deja nu mai este posibilă procurarea acesteia pe Alibaba – vânzările fiind blocate la cererea titularului de licență. Însă, pe site-ul furnizorului încă există link-ul la acest produs.

[…]

Companiile afiliate HimRar și R-Farm au importat substanțele necesare producerii medicamentelor – fapt confirmat pentru The Insider de două surse independente din domeniul farmaceutic.

Substanța procurată de companiile rusești este un produs intermediar de reacție, obținut spre finalul sintetizării produsului final. Aceasta este concluzia unui specialist în fabricarea medicamentelor și a unui chimist dintr-o companie farmaceutică, care au examinat declarațiile R-Farm și IIHR, la solicitarea The Insider (surse care au dorit să-și păstreze anonimatul).

„De obicei, sinteza începe cu molecule mai simple, care nu au o structură ramificată complexă”, explică specialistul în fabricarea medicamentelor. Din produsele cumpărate de IIHR, în trei etape, poate fi obținut favipiravir, spune chimistul. Conform calculelor lui, acest volum este suficient pentru 33 de mii de pastile. „Însă, astfel de cumpărături comportă riscuri. La începutul sintezei substanței intermediare, puteau să nu fie respectate unele cerințe, iar reacțiile să aibă loc în condiții imperfecte, astfel produsul poate conține impurități”, spune farmacologul.

Totodată, vânzătorii substanței pe care au furnizat-o din China companiilor rusești nu au putut confirma pentru The Insider dacă  o produc ei înșiși sau o procură din altă parte. În schimb, aceștia susțin că este foarte căutată de cumpărătorii din Rusia și este livrată „cu tonele” din China.

[…]

Testările pe voluntari 

Prima cercetare a eficienței Favipiravirului împotriva Covid-19 a fost înregistrată în China la mijlocul lunii februarie 2020. Primele rezultate păreau destul de încurajatoare: pacienții spitalizați au scăpat mai repede de virus, iar radiografiile pulmonare arătau o dinamică pozitivă. Testările pe cel mai mare eșantion de pacienți, de asemenea, au avut loc în China, la sfârșitul lunii februarie. Favipiravir a fost comparat cu Arbidol, însă nu a arătat eficiență. La cercetare au participat 240 de persoane.

În paralel, a fost apreciată eficiența faviparavir în comparație cu kaletra, un medicament împotriva HIV, care a fost încercat în toată lumea în tratamentul împotriva coronavirusului. Pentru cercetare au fost selectate 80 de persoane. Rezultatele pentru favipiravir au fost cu puțin mai bune decât la kaletra, însă în articolul de totalizare se spune că, din cauză că eșantionul de pacienți a fost mic, iar designul cercetării nu a fost în întregime corect, studiul nu poate fi considerat o dovadă de eficiență a favipiravir și sunt necesare cercetări suplimentare. Însă, anume la acest articol face referire Ministerul Sănătății al Federației Ruse, explicând de ce a ales favipiravir ca medicament recomandat. Articolul cu rezultatele cercetării a fost publicat pe 18 martie și chiar în aceeași zi, Autoritatea de reglementare din China s-a grăbit să anunțe eficiența medicamentului chinez împotriva noului virus.

În Marea Britanie, Franța, SUA, Orientul Mijlociu și Asia de Sud au fost făcute cercetări proprii privind eficiența Favipiravirului. Doar că, în primul rând, a fost cercetat preparatul japonez original, produs sub marca Avigan sau genericul indian licențiat. În al doilea rând, deși unele din aceste cercetări au arătat o anumită eficiență a preparatului în comparație cu alte medicamente antivirale (de exemplu remdesivir), era vorba de forme ușoare și medii de coronavirus, astfel, chiar dacă aceste studii ar fi credibile, oricum ele sunt irelevante – preparatul este foarte toxic și nu poate fi folosit în tratamentul formelor ușoare de coronavirus.

[…]

Mai curând otravă decât medicament 

În timp ce eficiența Favipiravirului este foarte dubioasă, efectele secundare, dimpotrivă, sunt bine demonstrate. Din cauza toxicității, acesta este interzis copiilor, gravidelor, femeilor care alăptează, de asemenea persoanelor cu insuficiență renală sau hepatică. Probabilitatea mare a efectelor negative asupra fătului, impune persoanelor care au luat preparatul cerința de a folosi contracepția timp de câteva luni. De asemenea, cercetările din Japonia au arătat că utilizarea preparatului poate provoca tulburări motorii la pacienți: sindromul picioarelor neliniștite, precum și un risc sporit de căderi.  Experții consideră că aceasta poate avea legătură cu acțiunea medicamentului asupra sistemului nervos central.

Preparatele cu o toxicitate atât de mare, de obicei, sunt folosite doar în cazurile când au o eficiență ridicată iar pacientul este în stare gravă, adică riscurile cauzate de boală le depășesc pe cele ale utilizării preparatului. În plus, preparatele toxice sunt folosite doar în spitale, sub controlul strict al medicilor. În cazul genericelor rusești ale favipiravirului, toate aceste cerințe au fost încălcate.

Câțiva angajați din spitalele din Moscova, specializați în tratamentul Covid, au confirmat pentru The Insider că medicamentele pe bază de Favipiravir (Koronavir și Avifavir) sunt prescrise cu regularitate pacienților și se regăsesc în protocolul de tratament al cazurilor grave. „Inițial, companiile farmaceutice au înregistrat genericele rusești ca medicamente pentru tratamentul formelor grave de boală, care din cauza toxicității lor, trebuie să fie folosite în staționar. Însă, în activitatea practică, medicamentul este prescris și pentru forme ușoare (tratament la domiciliu)”, spune Vlasov.

Un medic terapeut dintr-o policlinică moscovită a mărturisit pentru The Insider că toate cazurile de Covid-19 confirmate, acum, chiar și sub supraveghere la domiciliu, la Moscova sunt tratate cu preparate rusești analoage Favipiravir.

Banii nu sunt contagioși

Livrările masive Avifavir în regiunile țării au început încă  în iunie 2020 și de atunci sunt în creștere. Potrivit calculelor The Insider, în baza datelor portalului achizițiilor de stat, până la 1 august 2021, autoritățile au procurat medicamentul rusesc în sumă de cel puțin 10 miliarde de ruble. Doar compania R-Farm a livrat direct în spitale preparatul în sumă de aproximativ 5 miliarde de ruble. Cea mai mare parte a licitațiilor au fost înregistrate ca achiziții de la un singur furnizor.

Primele cutii de Avifavir de pe piață au fost vândute spitalelor cu 22 de mii de ruble pentru 40 de pastile – un preț fantastic de mare, având în vedere costul de achiziție al Favipiravirului din China. Când pe piață a ieșit Coronavir, prețul acestuia, pentru spitale diferite, oscila între 3 și 5 mii de ruble cutia de 50 de pastile. În toamna 2020, odată apărut în vânzare liberă în farmacii, preparatul costa aproximativ 5 mii de ruble pentru o cutie.  În timp ce în țara de origine a medicamentului, Japonia, vânzarea acestuia cu amănuntul este strict interzisă, fiind permisă folosirea lui doar în condiții de staționar.

 

Citește articolul integral pe pagina The Insider.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata