Autoritățile searatiste din regiunea transnistreană au marcat la începutul acestei luni 30 de ani de la crerea nerecunoscutei republici nistrene. Pseudo liderii din stânga Nistrului, teritoriu a cărui independență nu a fost recunoscută de niciun stat al lumii, a organizat un eveniment pompos la care a participat o oarecare delegație din Nagorno-Karabakh, condusă de așa zisul președinte al Adunării Naționale, Artur Tovmasean.

Potrivit informațiilor, așa numiții oficiali armeni nu sunt la prima vizită în enclava moldovenească. În 2016, aceeași delegație a ajuns la Tiraspol prin Chișinău și a plecat prin Ucraina. Totuși, de data aceasta, reprezentanții din Nagorno-Karabakh au ajuns în regiunea transnistreană prin Ucraina.

De menționat că, autoritățile moldovenești nu au fost notificate despre vizita acestora. Mai mult, potrivit surselor DISINFO, delegației respective i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova pentru un termen de 10 ani începând cu anul 2005.

Experții susțin că vizita delegației din „NKR”, condusă de Artur Tovmasean, care prezidează așa-numita „Adunare Națională a NKR”, în Transnistria contrazice normele și principiile fundamentale ale dreptului internațional.

„Republicile noastre nu au apărut după, ci înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice. Suntem două state care nu sunt recunoscute de comunitatea internațională, pe care poporul le-a creat și recunoscut”, a declarat Vadim Krasnoselsky.

În același timp, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a luat apă în gură și nu a venit cu o reacție în legătură cu acest eveniment dubios.

Revenind la cei 30 de ani de la așa numita fondare a Transnistriei, au fost marcați la pachet cu 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, printr-o paradă a tehnicii militare, unde au fost expuse mașini blindate, tancuri, artileria grea, renumitele aruncătoare de rachete „Katiușa” și motociclete.

De asemenea, pe străzile centrale ale Tiraspolului a mărșăluit așa numita gardă de onoare, care  ținea în mâină „drapelul” Transnistriei, Federației Ruse și copia steagului URSS.

După echipamentul militar, au mărșăluit absolvenții institutului militar care ține de pretinsul minister al apărării din regiune. Aceștia au fost îmbrăcați în uniformele soldaților sovietice din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Ei au purtat stindardele a 13 fronturi ale URSS-ului în Al Doilea Război Mondial. După ei au urmat militarii și angajații din structurile de forță din regiunea transnistreană, 17 unități cu un număr total de 1200 de persoane.

Parada a fost acompaniată de orchestra pretinsului minister al apărării, iar o noutate a fost mărșăluirea unei unități de cavalerie.

Ca și în cazul falșilor diplomați armeni, Ministerul de Externe de la Chișinău sau altă autoritate nu a venit cu o reacție la parada militară, care a fost organizată în stânga Nistrului.

Amintim că problema transnistreană a fost abordată și de cel mai influent portal de știri din Canada, theglobeandmail.com care sugerează într-un articol („Ucraina a căzut în fața Rusiei. Belarusul se află în criză. Urmează Moldova?”) semnat de jurnalistul Will Carter, specializat pe Rusia și fostele state sovietice, că Moldova ar putea deveni o următoare țintă a Moscovei, după ce s-a implicat anterior în evenimentele din Ucraina și se implică tot mai vizibil în situația din Belarus.

Autorul face o paralelă între Belarus și Moldova – „cea mai săracă țară din Europa”. Interesul Rusiei față de Moldova pune Uniunea Europeană în fața unei provocări majore.

Will Carter notează că problemele Moldovei au început în iunie 2019, când diplomații UE și SUA au decis să sprijine un parteneriat între PSRM în frunte cu președintelui Igor Dodon – un inamic al aderării Republicii Moldova la UE – și Blocul ACUM al Maiei Sandu.

Totodată, un alt impediment al soluționării conflictului din regiune ține de campaniile de dezinformare pornite de către rețelele propagandistice.  Pe măsură ce criza Covid-19 pune la încercare întreaga umanitate, aceasta mai amplifică, de asemenea, disputele de lungă durată care divizează societarea. Dezinformarea și propaganda din jurul pandemiei au alimentat astfel de acțiuni cu știri false care consolidează narațiunile dăunătoare și răspândesc neîncrederea.

Sursele de dezinformare sistematică acuză de asemenea Chișinăul de impunerea unei blocade economice și umanitare, precum și de încercarea de a izola teritoriul. Toate acestea au contribuit la cimentarea unei mentalități specifice în Transnistria dar și în alte regiuni ale Moldovei. Astfel de narațiuni sunt utilizate frecvent de autoritățile neconstituționale pentru a câștiga beneficii în timpul negocierilor sau pentru a explica acțiunile ilegale.

În 1990, moldovenii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba română. Într-o parte a Transnistriei, mai cu seamă în orașul Tiraspol, în care procentul populației moldovenești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care pe 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit un război armat din 1992, pentru a prelua controlul asupra celor mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât și a unei zone din jurul orașului Tighina.

În războiul din 1992 au murit peste 1.000 de persoane și au fost rănite circa 1.500.

După semnarea acordului de încetare a focului, rușii au decis să lase câteva mii de militari în zonă pentru a menține republica separatistă, astfel că guvernul moldovean nu mai are nicio autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de șase sate din raionul Dubăsari.

Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă și nu a fost urmat de nicio retragere a trupelor.